- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitată senatoarea Simona Spătaru (USR)
- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
Trei soldaţi francezi au fost ucişi într-o operaţiune în Mali
Trei soldaţi francezi au fost ucişi într-o operaţiune în Mali după ce vehiculul blindat în care se aflau a fost atins de un exploziv, anunță RFI.
Cei trei soldaţi aparţineau Regimentului 1 de vânători din Meuse şi au fost ucişi pe 28 decembrie în regiunea Hombori, a anunţat Palatul Elysée.
Preşedintele Emmanuel Macron a vorbit într-un comunicat despre imensa emoţie pe care o resimte la aflarea veştii şi a salutat memoria acestor militari morţi pentru Franţa în timp ce îşi îndeplineau misiunea. El se alătură durerii famililiilor, apropiaţilor şi a camarazilor de arme şi îi asigură de solidaritatea naţiunii întregi, după cum se arată în comunicatul administraţiei prezidenţiale franceze.
Preşedintele a exprimat încrederea sa pentru militarii francezi aflaţi în Sahel, a salutat curajul lor şi a amintit încă o dată determinarea Franţei de a continua lupta împotriva terorismului.