Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Ursul a fost inclus pe lista animalelor pentru care vânarea este permisă. Propunerea a fost adoptată de Senat

Actualitate 07:41

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 prin care ursul a fost inclus, pentru o perioadă de 5 ani, pe lista animalelor sălbatice pentru care vânarea este permisă în anumite perioade ale anului.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi ‘pentru’ şi 13 abţineri.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, ursul a fost eliminat de pe lista cu animale pentru care vânarea este interzisă şi inclus, pe o perioadă de cinci ani, pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade.

Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie, iar cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade.

„Pentru o perioadă de 5 ani, ursul a fost trecut în altă anexă, care permite emiterea unor autorizaţii prin care populaţia de urs poate fi optimizată. Prin reducerea în ultimii ani a intervenţiei oamenilor, populaţia de urs a scăpat practic de sub control. Dacă ne uităm la alte state UE, vedem că folosesc acest drept de derogare de la Directiva UE şi intervin în mod profesionist şi hotărât pentru reglementarea şi optimizarea populaţiei. Asta dorim şi noi de la Ministerul Mediului – să găsească în această perioadă o soluţie să negocieze cu Comisia Europeană un program de derogări prin care să se intervină, alături de asociaţiile de vânătoare, pentru optimizarea populaţiei de urs din România”, a afirmat, miercuri, pentru AGERPRES, senatorul UDMR Tanczos Barna.

El a explicat că în prezent „nu există vânătoare, ci doar intervenţie în cazul urşilor care au generat deja pagube sau au atacat oameni”.

„Nu există un program de optimizare sau management al populaţiei. Înainte de 2016, existau cote de intervenţie, poate că ele nu au fost administrate perfect, dar ar trebui să revenim la un program de optimizare a populaţiei de urs”, a adăugat Tanczos Barna.

Senatorul USR Mihai Goţiu şi-a exprimat nemulţumirea în plenul Senatului faţă de amendamentul adoptat, dar Emanoil Savin (independent) l-a invitat în curţile caselor din Buşteni să vadă pericolul prezentat de urs.

Actul normativ adoptat de Senat mai reglementează modul despăgubirilor acordate în urma pagubelor produse de animalele sălbatice.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Actualitate 2 săptămâni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 12 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...