Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Veneţia, cele mai grave inundaţii din 1966. 70% din suprafața orașului, acoperită de ape

Actualitate 08:52

Veneția s-a confruntat marți noapte cu fenomenul de „aqua alta” (maree înaltă), care, atingând 1,87 de metri, a dus la cele mai grave inundaţii din 1966. După ce mareea s-a retras, vineri orașul italian a fost iarăși inundat, apele acoperind 70% din suprafaţa oraşului.

Cel mai înalt prag al mareii a fost atins marți, la 22:50 ora locală, când apele au urcat până la 1,87 de centimetri, cel mai înalt prag după vârful istoric 1,94 metri înregistrat la Veneţia în inundaţiile din 1966.

Cu câteva minute înainte ca fenomenul să lovească orașul italian, consiliul Veneției a respins un plan pentru combaterea schimbărilor climatice.

„În mod ironic, camera a fost inundată la două minute după ce cele mai mari partide au refuzat propunerea noastră față de schimbările climatice”, a postat pe Facebook Andrea Zanoni, vicepreședintele comitetului de mediu al partidului democrat.

 

Printre pagubele înregistrate de oraş se numără, pe lângă clădirile afectate, gondole şi şalupe luate de valuri şi împinse în larg şi celebrele vaporetti, pentru transportul turiştilor, care pluteau în derivă.

Valoarea pagubelor în urma inundaţiilor severe care afectează Veneţia s-ar putea ridica la sute de milioane de euro, a afirmat miercuri primarul Luigi Brugnaro, în timp ce un înalt cleric a spus că Bazilica Sfântul Marcu, unul dintre reperele arhitectonice ale oraşului, riscă daune „ireparabile”, potrivit Reuters.

„Bazilica a suferit distrugeri la nivelul structurii deoarece apa a crescut provocând daune ireparabile, în special când se va usca, în secţiunea joacă a mozaicurilor şi gresiei”, a declarat arhiepiscopul de Veneţia, Francesco Moraglia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mozaicul pardoselii şi picioarele coloanelor fuseseră restaurate după „aqua alta” din octombrie 2018.

A fost raportată şi o victimă, un bărbat în vârstă de 78 de ani care a murit electrocutat în casa lui din insula Pellestrina, din sudul Veneţiei, ca urmare a producerii unui scurtcircuit.

Toate şcolile din Veneţia şi din insulele înconjurătoare au fost închise miercuri, în timp ce atracţiile turistice precum piaţa San Marco au devenit inaccesibile vizitatorilor. Multe părţi ale oraşului au rămas fără curent, mai ales în zona Lido şi Campo Santa Margherita, iar apa a pătruns în toate clădirile, inclusiv în hotelurile de lux.

EJPFQ43W4AAgsnm Veneţia, cele mai grave inundaţii din 1966. 70% din suprafața orașului, acoperită de ape
Foto: Twitter

În urma acestui episod de inundaţii, apele au acoperit peste 90% din suprafaţa oraşului, care este sit UNESCO.

Cabinetul Italian a declarat joi stare de urgenţă în Veneţia după ce nivelul ridicat al apelor a afectat magazine, biserici, monumente şi alte zone de interes istoric şi turistic. Premierul italian, Giuseppe Conte a anunţat de asemenea în Consiliul de miniştri de joi că au fost aprobate primele ajutoare pentru locuitorii din zonă şi pentru a sprijini activităţile comerciale. Locuitorii ale căror case au fost inundate vor primi până la 5.000 de euro, iar societățile, până la 20.000 de euro.

EJU-xcNXUAAs3_4 Veneţia, cele mai grave inundaţii din 1966. 70% din suprafața orașului, acoperită de ape
Foto: Twitter

Vineri, fenomenul de „aqua alta” a ajuns la 154 de centimetri, peste nivelul normal, sub cel de 187 de centimetri înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri. Totuși, 70% din suprafaţa oraşului era încă acoperită.

Piaţa centrală San Marco a fost acoperită de ape, iar accesul turiştilor a fost restricţionat, în timp ce magazinele şi hotelurile au fost din nou inundate.

Potrivit prognozelor, sâmbătă nivelul apei ar putea să scadă la între 95 şi 125 de centimetri. Între timp, turiştii se plimbă pe pasarele instalate de autorităţi pentru a se putea bucura de atracţiile oraşului.

Giuseppe Conte a anunţat de asemenea că pe 26 noiembrie va fi convocat un Comitet interministerial, cu prezenţa autorităţilor locale, pentru „a discuta problemele structurale din Veneţia” care sunt provocate, nu doar de fenomenul „aqua alta”, ci şi de trecerea prin apropiere a marilor vase de croazieră.

Giuseppe Conte a confirmat că în scurt timp va comunica numele comisarului pentru finalizarea proiectului „Moise”, uriaşa structură de inginerie care trebuie să protejeze oraşul de fenomenul „aqua alta”, dar a cărei realizare a fost amânată, fiind vizată de polemici şi de fapte de corupţie. Veneţia este afectată frecvent de fenomenul mareelor înalte. Oraşul construit pe piloni şi pe sute de insule legate între ele s-a scufundat circa 28 de centimetri în ultimul secol.

sursa: green-report.ro

Actualitate o lună ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 3 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 3 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...