Streamuri Radio Clasic

Cultură

Warner Classics înregistrează la Timișoara

Cultură 14:32

Filarmonica Banatul Timișoara se pregătește să încheie o săptămână istorică, care plasează instituția în centrul atenției internaționale și care culminează cu evenimentul major al proiectului Musica Ricercata | DiVERDI – concertul vocal-simfonic extraordinar din 11 aprilie 2026, condus de maestrul Gabriel Bebeșelea, avându-l ca solist pe celebrul baritenor Michael Spyres. Evenimentul are loc de la ora 20:00, la Liceul de Artă „Ion Vidu”.

În aceste zile, casa de discuri Warner Classics realizează la Timișoara înregistrarea unui CD dedicat operei lui Giuseppe Verdi – incluzând concertul din 11 aprilie – cu Michael Spyres solist, alături de Orchestra Musica Ricercata și Corul Filarmonicii Banatul, sub conducerea maestrului Gabriel Bebeșelea.

Artiști de prim rang, specialiști în tehnică, echipamente de înaltă performanță, zeci de ore de înregistrări și o atenție minuțioasă la detalii contribuie la realizarea unui album de excepție, de o înaltă ținută artistică.

Acest demers reprezintă o premieră absolută pentru Timișoara și pentru România și reafirmă misiunea instituției de a aduce în fața publicului proiecte de elită. Inițiativa se bazează pe pasiunea pentru cercetare istorică pe care maestrul Gabriel Bebeșelea o împărtășește alături de Filarmonica Banatul și publicul timișorean și nu numai.

Documentar internațional

În paralel, se filmează partea finală a documentarului dedicat cercetării muzicale inițiate de Michael Spyres și Gabriel Bebeșelea la Milano, care explorează arhivele și manuscrisele originale ale lui Giuseppe Verdi.

Documentarul este realizat de Edouard Brane, muzician și artist vizual francez, colaborator al Warner Classics, implicat în proiecte internaționale ce îmbină interpretarea muzicală cu dimensiunea cinematografică. În cadrul proiectului Musica Ricercata | DiVERDI, acesta urmărește parcursul artistic complet, de la cercetare până la transpunerea pe scenă.

08.04-inregistrare-vidu-82 Warner Classics înregistrează la Timișoara

Un concept ce redefinește experiența de concert

Evenimentul din 11 aprilie propune o experiență culturală complexă, ce include o conferință cu demonstrații muzicale, un recital și concertul extraordinar, toate construite în jurul ideii de autenticitate sonoră și de revenire la intenția originală a compozitorului.

Momentul culminant îl reprezintă concertul susținut de Orchestra Musica Ricercata și Corul Filarmonicii Banatul, sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea, într-o formulă specială, cu instrumente de epocă și acordaj verdian, oferind publicului ocazia rară de a experimenta muzica lui Verdi în dimensiunea sa autentică.

Michael Spyres – o voce excepțională a operei contemporane

Considerat un fenomen vocal rar, Michael Spyres impresionează prin versatilitatea sa ieșită din comun, abordând cu aceeași autoritate repertoriul de tenor și bariton. Aplaudat pe marile scene ale lumii și elogiat constant de presa internațională, artistul este recunoscut pentru inteligența interpretativă, extensia vocală remarcabilă și capacitatea de a reda cu autenticitate stiluri variate, de la baroc la romantism.

Prezența sa la Timișoara nu este doar una artistică, ci și una conceptuală: cercetările sale dedicate acordajului verdian original oferă o perspectivă nouă asupra interpretării muzicii lui Giuseppe Verdi, contribuind decisiv la identitatea proiectului.

Personalități marcante la Timișoara

Alături de Michael Spyres, evenimentul îi aduce în prim-plan pe unii dintre cei mai respectați muzicieni și cercetători ai momentului: Mathieu Pordoy, pianist de renume internațional, apreciat pentru colaborările sale cu mari artiști lirici și pentru rafinamentul acompaniamentului, precum și Roger Parker, autoritate mondială în studiul operei italiene și profesor la King’s College London, autor al unor volume și ediții critice fundamentale pentru înțelegerea creației verdiene.

La Timișoara este prezent și Daniel Zalay, producător muzical și inginer de sunet cu o carieră internațională remarcabilă, colaborator al unor artiști de prim rang și implicat în numeroase proiecte discografice de referință, inclusiv înregistrări nominalizate la premiile Grammy. Expertiza sa contribuie la realizarea unei producții la cele mai înalte standarde ale industriei internaționale.

Înaintea concertului de la ora 20:00, publicul este invitat, de la ora 19:00, la conferința-recital „Verdi – Știința artei vocale”, la care vor participa, alături de invitații internaționali, și Gabriel Bebeșelea, dirijor recunoscut pentru proiectele sale inovatoare și pentru abordările istorice ale repertoriului. Îmbinând dialogul teoretic cu demonstrațiile muzicale live, acest moment oferă o perspectivă valoroasă asupra artei vocale verdiene și a cercetărilor care stau la baza proiectului Musica Ricercata | DiVERDI.

Bilete disponibile la casieria Filarmonicii și online: https://shorturl.at/e8Pms

Cultură 43 de minute ago

Turneul internațional BrancuSING ajunge la Madrid și Porto Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica

După succesul înregistrat la Ambasada României la Roma Turneul Internațional BrancuSING își continuă călătoria...

Cultură 2 zile ago

Academicianul Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Academia Română și-a ales astăzi, 7 aprilie 2026, noul președinte, în persoana academicianului Marius...

Cultură 6 zile ago

După succesul ediției precedente, maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, prin masterclass-urile Concursului Enescu 2026

După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional George Enescu...

atac cibernetic, Banca Italiei, Galerii Uffizi, Simone Verde, Tezaurul Marilor DuciSursă foto: Shutterstock
Cultură 6 zile ago

Celebrele Galerii Uffizi din Florența au mutat comori după un atac cibernetic grav

Galeriile Uffizi din Florența au fost afectate de un atac cibernetic major, ceea ce...

Cultură 6 zile ago

Netflix caută noi francize, după ce a pierdut şansa de a cumpăra universul ”Harry Potter”

Netflix își îndreaptă atenția către dezvoltarea propriilor francize culturale, după ce a ratat oportunitatea...

Cultură o săptămână ago

Coloana Infinită – un fascinant demers sonor

Vă invităm să  fiți alături de Flaut Power și minunatul profesor Ion Bogdan Ștefănescu...

Cultură o săptămână ago

Muzică de film, momente de lirism și povești simfonice la Filarmonica George Enescu în concertele din 2 și 3 aprilie

Orchestra Filarmonicii George Enescu va susține două concerte simfonice pe 2 și 3 aprilie,...

Cultură o săptămână ago

Springsteen ridică scena împotriva puterii

Bruce Springsteen a deschis turneul american din 2026, „Land of Hope and Dreams”, cu...

Cultură o săptămână ago

RELAȚIA CU PUTEREA continuă seria de spectacole-lectură „Tema de la ora cinci”, de la Teatrul EXCELSIOR

Ce înseamnă puterea astăzi? Este ea un drept, o responsabilitate sau o formă de...

Cultură o săptămână ago

Între iluzie și tehnologie: „Mahamaya Electronic Devices” aduce la ARCUB universul provocator al lui Ivan Vîrîpaev 24 și 25 aprilie, ora 19:00, ARCUB – Sala Mare

„Mahamaya Electronic Devices”, spectacolul din Polonia semnat de dramaturgul și regizorul Ivan Vîrîpaev, ajunge...

Cultură o săptămână ago

Olé, Torero! Pasiune spaniolă pe scena Operetei

Pe 20 aprilie, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” găzduiește concertul „Olé,...

Cultură 2 săptămâni ago

Imperialul lui Beethoven și Simfonia nr. 1 de Mahler la Ateneul Român pe 26 și 27 martie

Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Jascha von der Goltz și cu Jean-Efflam...

Cultură 2 săptămâni ago

„Timp înghețat” – expoziție de grafică și fotografie contemporană la Palatele Brâncovenești

Expoziția de grafică și fotografie contemporană „Timp înghețat: transcenderea evanescenței prin artă”, ce reunește...

Cultură 2 săptămâni ago

Buna Vestire: anunțul arhanghelului și rădăcinile sărbătorii

Buna Vestire marchează momentul în care arhanghelul Gavriil îi vestește Maicii Domnului că a...

Cultură 2 săptămâni ago

Revenirea BTS pe scenă mobilizează 18,4 milioane de telespectatori pe Netflix

BTS a atras aproximativ 18,4 milioane de telespectatori din întreaga lume la concertul de...

Cultură 2 săptămâni ago

East European Music Conference 2026 transforma Bucurestiul in epicentrul muzicii live din Europa

East European Music Conference (EEMC), platforma internationala aflata la intersectia industriei muzicii live, politicilor...

Cultură 2 săptămâni ago

Turneul internațional BrancuSING ajunge la Viena și Budapesta

Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica Turneul Internațional BrancuSING își continuă călătoria în...

Iisus
Cultură 3 săptămâni ago

Floriile în 2026: ortodocșii pe 5 aprilie, catolicii pe 29 martie

Creștinii ortodocși și cei catolici vor marca Floriile decalate în 2026, din cauza faptului...

Cultură 3 săptămâni ago

Palaeon: O punte sonoră între epoci

Născut din dorința de a explora profunzimile repertoriului cameral, ansamblul Palaeon reunește muzicieni dedicați...

Cultură 3 săptămâni ago

Masterclass intensiv şi concert în cadrul proiectului “The Guitar Lab”

  Prima sesiune a proiectului „The Guitar Lab”, ed. a II-a, laborator de creaţie interpretativă (masterclass intensiv și...

Cultură 3 săptămâni ago

BAROCCO ITALIANO un concert cât o primăvară barocă

Sâmbătă, 21 martie 2026, de la ora 19, la Ateneul Român. Evenimentul este ocazionat...

Cultură 3 săptămâni ago

A murit actorul Nicholas Brendon, interpretul lui Xander din Buffy

Actorul cunoscut pentru rolul lui Xander Harris din serialul-cult „Buffy the Vampire Slayer” s-a...

Cultură 3 săptămâni ago

Breaking News: A murit Chuck Norris la 86 de ani

Chuck Norris, actorul devenit un simbol mondial al forței și disciplinei, a murit la...

Cultură 3 săptămâni ago

BAROCCO ITALIANO – un concert cât o primăvară barocă

Sâmbătă, 21 martie 2026, de la ora 19, la Ateneul Român. Pentru bilete: https://tinyurl.com/BaroccoItaliano-SMVB2026!...