Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Artiștii și ceilalți lucrători din sectorul cultural denunță schema de ajutor de stat prezentată de Ministerul Culturii

Actualitate 13:41

Artiștii și ceilalți lucrători din sectorul cultural denunță schema de ajutor de stat prezentată de Ministerul Culturii, care oferă sprijin doar organizatorilor de evenimente. Reprezentanții acestora au precizat, joi, într-o conferință de presă, că situația din domeniu este disperată, iar artistul ar trebui să fie beneficiarul principal al ajutorului de stat. Aceștia spun că, dacă în continuare nu vor fi luați în seamă, ar putea recurge la proteste de stradă.

Conferința a fost organizată de Asociația MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans, ALIS – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolului, de Patronatul Producătorilor, Organizatorilor de Spectacole și Impresarilor Artistici din România,
reprezentanți ai firmelor de scenotehnică reprezentanți ai managerilor și organizatorilor de spectacole, artiști.

Aceștia acuză Ministerul Culturii de manipulare și de faptul că a mimat dialogul cu reprezentanții industriei. Potrivit acestora, a existat un grup de lucru care a lucrat o lună și jumătate, au fost înaintate o serie de propuneri și că toate au fost ignorate, iar ministerul a venit din nou cu shema propusă și în luna noiembrie și care e generat protestele artiștilor.

Este vorba despre o schemă de ajutor prin graturi acordate doar organizatorilor de evenimente. Proiectul poate fi consultat aici.

„Așa-zisa schemă de ajutor de stat a apărut în luna noiembrie, în momentul în care am contestat-o. Era vorba de 100 de milioane de euro fonduri pentru organizatorii de concerte, despre care spuneau că ar avea să beneficieze tot sectorul cultural. Atunci premierul Ludovic Orban mi-a transmis că dorește să repare acest lucru. A urmat o întâlnire cu vicepremierul Raluca Turcan la guvern, s-a făcut un grup de lucru, care a muncit o lună și jumătate să identifice toți actorii din sectorul cultural care nu fuseseră incluși”, a explicat actorul Tudor Chirilă.

Artiștii contestă modul de acordare a ajutorului, care va fi dat organizatorilor de evenimente, în procente diferite, cei mai mulți bani urmând să ajungă la marile festivaluri. Abia de la acești organizatori ar urma să ajungă, indirect, bani către artiști, tehnicieni și ceilalți lucrători din domeniu, pentru serviciile pe care le vor presta.

Tudor Chirilă a subliniat că „sectorul cultural nu are nevoie de bani pentru proiecte viitoare, ci pentru ceea ce nu s-a putut întâmpla, ceea ce se numește compensare, așa cum s-a întâmplat în toate țările Europei și care să fie un ajutor distribuit nu prin intermediere, ci direct pentru toți”, a precizat Chirilă.

Este revoltător ca după o lună de zile să fim în același loc, să fim mințiți de Ministerul Culturii”, a mai spus el.

Ministerul Culturii este acuzat că, deși a promis că va reprezenta sectorul cultural în relația cu celelalte ministere, nu a trimis nicio propunere din cele la care s-a lucrat în grupul de lucru către Finanțe sau Economie, iar în final a scos în dezbatere schema de ajutor contestată și le-a transmis celor nemulțumiți să se adreseze „ministerelor de resort”.

„Ni s-a spus că nu mai ține de Ministerul Culturii. Am fost la Ministerul Economiei, unde am discutat cu ministrul Claudiu Năsui și cu un secretar de stat și am aflat acolo că niciuna din propunerile de la Ministerul Culturii nu ajunsese la ei”, a precizat Chirilă.

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...