Arturo Sandoval va concerta la Sala Radio

Celebrul trompetist american de origine cubaneză Arturo Sandoval va susţine vineri, 24 iunie 2016, de la ora 19:00, la Sala Radio, un concert alături de un cvintet format din vechi parteneri de scenă şi Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian", ansamblu dirijat de Lucian Vlădescu.

Căştigător a 10 premii Grammy, a unui premiu Billboard şi a 6 premii EMMY, Arturo Sandoval se va afla pentru prima dată pe o scenă din România, concertul de la Sala Radio fiind un eveniment unic chiar şi în cadrul turneului său european din acest an, pentru că doar la Bucureşti faimosul jazzman a acceptat să urce pe scenă alături de o orchestră simfonică.

Programul propus acoperă o foarte largă paletă stilistică, de la concertul de Alexander Arutiunian şi prelucrări simfonice realizate special pentru acest concert, până la momente improvizatorice pe care marele trompetist le va susţine nu numai la instrumentul său favorit, dar şi la pian sau instrumente de percuţie.

Întregul turneu european, aşadar şi concertul-eveniment de la Bucureşti, este dedicat de către Arturo Sandoval mentorului şi prietenului său Dizzy Gillespie, purtand chiar titlul uneia dintre lucrările sale de succes: Dear Diz (Every Day I Think of You).

Aşadar, vineri 24 iunie, ora 19:00, la Sala Radio, o întâlnire cu o legendă a jazz-ului: Arturo Sandoval.