Au început înscrierile pentru Animation Worksheep

Înscrierile pentru cea de-a unsprezecea ediţie a atelierului intensiv de animaţie Animation Worksheep, care va avea loc în perioada 1 – 22 septembrie, au început, informează organizatorii – Anim’est.

Atelierul se va desfăşura la Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, doritorii se pot înscrie până pe 10 august trimiţând o scrisoare de intenţie, CV şi portofoliu la adresa de e-mail: ion@estenest.ro. Participarea este gratuită, iar cei din afara Bucureştiului vor avea cazarea şi masa asigurate. Programul de lucru va fi de luni până sâmbătă, timp de 8-10 ore pe zi, participarea fiind obligatorie pe întreaga durată a celor trei săptămâni.

Tinerii din România şi Republica Moldova vor învăţa diverse tehnici de animaţie, precum 2D desenat/digital, 3D, stop-motion sau cut-out, folosind cele mai noi tehnologii, sub îndrumarea unor specialişti ai industriei. În plus, participanţii se vor putea familiariza cu elemente de storytelling şi editare, modul de lucru din cadrul atelierului imitând procesul de creaţie din marile studiouri de animaţie.

Animation Worksheep este singurul atelier intensiv de animaţie din România, o platformă educativă care sprijină demersul echipei fondatoare a Festivalului de Film de Animaţie Anim’est, de a pune bazele unei industrii locale în domeniu. Dintre cei peste optzeci de participanţi la ediţiile anterioare, o parte consistentă lucrează astăzi în studiouri de profil sau în domenii conexe, în care au ocazia să pună în practică ceea ce au învăţat. O bună parte dintre cursanţii Animation Worksheep formează echipe şi înscriu propriile filme de animaţie în competiţia românească din cadrul Anim’est, precizează comunicatul citat.

Animation Worksheep este un proiect co-finanţat de CNC şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Anunțuri publicitare