Boeing reia într-un ritm redus producţia avionului 737 MAX

Boeing a reluat într-un ritm redus producţia avionului de pasageri 737 MAX – cel mai bine vândut model – la fabrica sa din Renton, Washington, după ce oprise producţia în ianuarie, în urma accidentelor în care au murit 347 de oameni, transmite Reuters.

Începând din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Luna trecută, Boeing anunţa că se aşteaptă să reia livrările de aeronave 737 MAX în trimestrul trei, în urma obţinerii aprobării autorităţilor de reglementare, producţia urmând să fie reluată în ritm redus în trimestrul trei, apoi să crească gradual, la 31 de avioane pe lună, în 2021.

De asemenea, grupul aeronautic american a informat miercuri că va elimina peste 12.000 de locuri de muncă în SUA, urmând ca în următoarele luni să fie anunţate şi alte concedieri, în urma măsurilor de restructurare, în condiţiile în care industria aviatică din întreaga lume este afectată de efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Boeing îşi reduce costurile din cauza scăderii cererii de avioane, după ce companiile aeriene au anulat comenzile,în urma opririi zborurilor. În aprilie, compania americană anunţa că va renunţa la 10% din cei 160.000 de angajaţi la nivel global până la finele acestui an.

Acţiunile Boeing au urcat miercuri cu 3,3%, la 149,52 dolari, după anunţul privind reluarea producţiei modelului 737 MAX.

În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi, totodată, cel mai mic număr de avioane livrate de Boeing în ultimii 11 ani.