Candidată la Medicină, eliminată din examen după ce a primit un mesaj RO ALERT

O candidată a Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea a fost eliminată, vineri, din examen, pentru că avea asupra ei un telefon mobil şi a primit un mesaj RO ALERT.

Preşedintele comisiei de examen de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea, Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că absolventa de liceu se va putea înscrie, din nou, în toamnă, dacă vor mai rămâne locuri libere.

Am avut o candidată la Medicină care a fost eliminată din examenul scris după ce a fost prinsă având asupra sa un telefon mobil. A primit un mesaj RO ALERT astfel că a fost depistat telefonul. Li s-a explicat înainte candidaţilor că nu au voie să intre cu telefoanele mobile şi cu niciun alt tip de echipament electronic în sală, scrie şi în regulamentul de admitere acest lucru. Aceasta se va putea înscrie în toamnă dacă vor mai rămâne locuri libere”, a spus Bodog.

Potrivit acestuia, la Medicină s-au înscris 932 de candidaţi pe 144 de locuri.

Rezultatele la examen se vor afişa în cursul zilei de vineri.

Mesajele RO ALERT sună chiar dacă telefonul este pus în modul silenţios