- Legătura dintre Ciolacu, Robert Negoiță și o licitație suspectă
- Operațiune de salvare în Munții Bucegi: doi turiști rămași blocați pe traseul Jepii Mici
- România sărbătorește Ziua Națională
- Henry Kissinger, arhitectul politicii externe americane, a decedat la 100 de ani
- Lentila de contact cu Stelian Tănase - 1 Decembrie 1918
CCR respinge sesizarea Opoziției privind pachetul de măsuri fiscale

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri sesizarea Opoziției referitoare la pachetul de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Judecătorii CCR au decis că legea este constituțională, urmând ca aceasta să fie trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis, după publicarea motivării CCR.
Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a precizat că, în urma analizei, CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a avut un scop unic și unitar, respectiv creșterea veniturilor la bugetul public și reducerea cheltuielilor statului. De asemenea, în cadrul examenului de constituționalitate, s-a concluzionat că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigențele Constituției și jurisprudenței CCR.
Marian Enache a menționat că CCR a reținut că dispozițiile legale criticate de autorii obiecției de neconstituționalitate au fost adoptate în marja de apreciere și oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar-fiscală. Astfel, judecătorii constituționali au decis cu majoritate de voturi că obiecția este neîntemeiată și că legea, în ansamblul său, este constituțională.