Consiliul General a aprobat ca Primăria Capitalei să cumpere activele ELCEN

Consiliul General a aprobat miercuri, în unanimitate, ca Primăria Capitalei să cumpere activele ELCEN. Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica, a declarat pentru HotNews.ro că valoarea activelor ELCEN se ridică la circa 1 miliard de lei, iar municipalitatea trebuie să plătească acești bani pentru transferul afacerii. Pentru început trebuie plătită o tranșă de 200-300 de milioane lei. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat pentru HotNews.ro că Primăria Capitalei nu are în acest moment banii necesari, dar că se poate împrumuta, astfel încât transferul să fie făcut până la finalul anului.

”Se aprobă transferul afacerii ELCEN S. A. către Compania Municipală Termoenergetica București. Se mandatează Compania Municipală Termoenergetica București să facă demersurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de pe 1 septembrie.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat pentru HotNews.ro de unde va face rost de banii necesari.
”În momentul ăsta nu avem acești bani, dar putem face rost de ei cu ajutorul Guvernului. Am solicitat toți, și Primăria, și Termoenergetica, și ELCEN, și creditorii ELCEN, o întâlnire cu premierul și cu ministrul Finanțelor, ca să dea Bucureștiului un împrumut din Trezorerie sau să ne lase să ne împrumutăm de pe piață, numai să ne mărească plafonul de îndatorare, și astfel facem rost de bani pentru cumpărarea ELCEN. Ca tranzacția să poată avea loc, este nevoie de un aviz al Consiliului Concurenței, și acesta este motivul pentru care, chiar dacă în acest moment nu avem banii, dăm hotărârea aceasta de Consiliu, în baza căreia Consiliul Concurenței poate să înceapă procedura de evaluare. Asta durează câteva luni. Eu cred că avizul va fi dat de Consiliul Concurenței, fiindcă nu este nimic anticoncurențial, există un singur distribuitor de energie termică și atunci e clar că nu e anticoncurențial. În plus, constituirea SACET este obligație legală”, a explicat Nicușor Dan, în urmă cu câteva zile.

Acesta spune că transferul de afacere și prima tranșă de bani trebuie plătită până la finalul anului.

”Din punctul de vedere al ELCEN-ului trebuie să terminăm transferul până în martie 2022 pentru că până atunci trebuie să iasă din insolvență ca să acceseze bonusul de cogenerare. Pentru că e posibil să fie întârzieri și cu bugetul național și cu cel local, să nu fie aprobat bugetul local până atunci, iar noi să nu putem plăti tranșa , atunci ar trebui să terminăm totul până la finalul acestui an, semnarea contractului de preluare și plata primei tranșe. Noi avem de plată către Termoenergetica circa 400 milioane lei, iar Termoenergetica către ELCEN o sumă de măsură comparabilă, poate puțin mai mică, fiindcă mai are datorii și la alți furnizori mai mici. Datoria trebuie plătită de noi către Termoenergetica și Energetica către ELCEN, chiar dacă noi cumpărăm ELCEN”, a mai spus primarul general.