Coronavirus în România: Record absolut pe linie de cazuri noi – 8.651

Alte 8.651 de cazuri de infectare cu noul coronavirus – cel mai mare număr de la debutul pandemiei – au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 35.964 de teste.

Bilanțul COVID-19 a ajuns astfel la 267.088, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, în ultima zi s-au înregistrat 146 decese, iar la terapie intensivă s-a marcat un nou record negativ: 1001 pacienți cu COVID-19.