- Radu Mazăre va fi eliberat condiționat din închisoare după decizia Tribunalului Ilfov
- Europarlamentarul Nicu Ștefănuță acuză Primăria Sectorului 4 de distrugerea arborilor pe Bulevardul Tineretului
- George Tuță, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, fotografiat alături de generalii SRI și Laura Codruța Kovesi
- Deputatul PNL Florin Roman depune plângere pentru ultraj împotriva lui Dan Vîlceanu
- Ștefan Birtalan, legenda handbalului românesc, a decedat la vârsta de 75 de ani
Coronavirus: Johnson & Johnson a oprit testarea unui vaccin ca urmare a îmbolnăvirii unui participant
![](https://www.clasicradio.ro/wp-content/uploads/2020/07/comp-563x311.jpg)
Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson a anunţat luni suspendarea testelor clinice ale unui vaccin anti-COVID-19 deoarece unul din participanţii la teste s-a îmbolnăvit, informează marţi AFP şi dpa.
“Am oprit temporar dozarea suplimentară în toate testele noastre clinice ale unui vaccin experimental împotriva COVID-19, inclusiv toate testele din faza a treia, din cauza unei boli inexplicabile a unui participant”, a anunţat într-un comunicat Johnson & Johnson.
Grupul farmaceutic a precizat că există o diferenţă între o “pauză de studiu” ca urmare a deciziei companiei şi o “oprire reglementară” instituită de o autoritate sanitară de reglementare.
În anunţ, compania şi-a reafirmat “angajament puternic faţă de siguranţă”, informând că boala participantului a fost examinată de medicii personali, precum şi de cei din partea unui consiliu independent de monitorizare a siguranţei.
Gigantul farmaceutic din SUA este una din numeroasele companii care concurează la nivel mondial pentru producerea primului vaccin anti-COVID-19.
În prezent, el se află în faza a treia a unui proces în trei faze de dezvoltare clinică în timpul căreia vaccinul este administrat la mii de participanţi şi testat pentru a se verifica eficienţa şi siguranţa sa, în timp ce o serie de alţi participanţi primesc un tratament placebo. În luna septembrie, Johnson & Johnson a informat că înrola 60.000 de persoane de pe trei continente pentru a participa la faza a treia a studiului.