- Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a foat reținut
- Primăria București vrea să dea 3 terenuri ca să le fie deblocate conturile
- Guvernul anunță măsuri pentru sprijin în contexul crizei economice
- Vangelis compozitorul pieselor Chariots of Fire și Blade Runner a murit la vârsta de 79 de ani
- Putin nu vede o problemă în extinderea NATO cu Suedia și Finlanda
Corul Armatei Roșii, primul eveniment după tragicul accident de avion

La 25 decembrie 2016, 64 de membri ai Corului Armatei Roşii au pierit într-un accident de avion.
Ansamblul coral a susţinut primul concert după tragedie la Moscova, pe 16 februarie, şi va susţine o serie de spectacole în Franţa, în perioada 21-26 martie. Pentru a-şi reface efectivul, a fost organizat un mare concurs naţional, cu sprijinul autorităţilor de la Moscova.
În Rusia, Corul Armatei Roşii, fondat în anul 1928, este considerat un simbol naţional şi are în repertoriu peste 2000 de cântece