Cum explică ÎPS Teodosie lipsa femeilor din rolurile importante din Biserică

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, afirmă că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului, relatează News.ro.

 
Întrebat, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, ÎPS Teodosie a afirmat că nu, ci este vorba despre statutul bărbatului şi al femeii.
 
“Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ”În dureri vei naşte fii”. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus Arhiepiscopul Tomisului