Curtea Constituțională a respins sesizarea guvernului referitoare la moțiunea de cenzură

Curtea Constituțională (CCR) a respins marți pe fond, cu unanimitate de voturi, sesizarea Guvernului Orban împotriva moțiunii de cenzură depusă de PSD, stabilind, pe de o parte, că o moțiune de cenzură poate fi depusă inclusiv în sesiune extraordinară și, pe de altă parte, că votul pe o moțiune poate fi dat și în altă sesiune decât cea în care a fost depusă, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

”Nu există conflict între Guvern și Parlament din cauza moțiunii de cenzură. Moțiunea poate fi depusă oricând, se poate chiar convoca o sesiune extraordinară special pentru depunerea unei moțiuni. La fel, votul pe o moțiune de cenzură poate fi dat oricând”, au explicat sursele citate.

Potrivit acestora, judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, numite de președintele Iohannis, vor face opinii separate. Cele două și-ar fi dorit respingerea sesizării Guvernului ca inadmisibilă, adică nu pe fond, ci pe formă