Fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, solicită Guvernului susținerea și dezvoltarea industriilor culturale și creative

Într-o scrisoare deschisă adresată domnului Prim-Ministru, Ludovic Orban, Ministrului Culturii, d-lui Bogdan Gheorghiu, Ministrului Fondurilor Europene, d-lui Marcel Boloș, fostul ministru al Culturii, dl. Vlad Alexandrescu solicită Guvernului ca o parte din granturile din cadrul noului Program de relansare economică să fie orientate către sectorul cultural independent, către susținerea și dezvoltarea industriilor culturale și creative.

În scrisoare se arată că „arta independentă este în sine o varietate de activitate antreprenorială, iar situaţia artiştilor independenţi este extrem de dificilă. Aceştia sunt afectaţi de lipsa perspectivelor privind redeschiderea activităţilor culturale şi de problemele economice generate de pandemie.

Instituţiile statului trebuie să recunoască rolul esenţial al artiştilor independenţi, rol pe care ei şi l-au îndeplinit cu brio prin mutarea activităţilor în online şi furnizarea către public a unor adevărate oaze de regăsire identitară și spiritualp, în noianul evenimentelor neplăcute ale acestor ultime luni.

Solicit Guvernului României introducerea în noul program de relansare economică a unor granturi acordate prin competiție liberă, la dispoziția antreprenoriatului artiștilor independenți, indiferent de forma de organizare.”

Iată textul integral al scrisorii deschise:

Scrisoare-dechisă