Guvernul desființează Măsura 3, iar banii vor fi relocați la Măsura 2

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a inițiat un proiect de OUG care vizează desființarea Măsurii 3 (granturi pentru investiție acordate IMM-urilor), în forma ei actuală. Măsura ar urma să se refacă pe programul de finanțare europeană REACT-EU, susține Ministerul Economiei.

Până atunci, însă, proiectul de OUG prevede relocarea sumelor prevăzute pentru Măsura 3 la Măsura 2. Reamintim că în cazul Măsurii 3 au fost depistate o serie de vicii la înscrierea pe liste, fiind suspectate fraude, pentru care a fost sesizată și DNA.

Schimbările preconizate urmăresc anularea in forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU, informează Ministerul Economiei.

Potrivit acestuia, Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din REACT – EU. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3, care va fi anulată, nu vor fi restricțonați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!