Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Actualitate
Guvernul va anunța luni că și școlile private intră în vacanță
Actualitate
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Guvernul va anunța luni că și școlile private intră în vacanță

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Guvernul se va reuni luni într-o ședință pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor și în școlile private, care era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naștere la confuzii. Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat duminică seara la Digi24 că a fost vorba despre o „scăpare”, o „greșeală” care va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e „foarte clar”, astfel că de marți, și școlile private vor putea intra în vacanță.

„Am fost anunţaţi că mâine (luni – n.r.) la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid și va fi remediată această greşeală care s-a făcut, astfel încât și şcolile private să se bucure de același tratament cu celelalte şcoli. Imediat cum se termină ședința, care va fi o ședință scurtă, doar pentru remedierea acestei greșeli, se va trimite la Monitorul Oficial”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24.

El a spus că „se mai întâmplă asemenea lucruri. Nu cred că e un moment în care poți să dai vina pe cineva. Eu înțeleg că sunt două articole diferite, nu mă întrebați, că nu știu, nu mă pricep la toate. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Sănătăţii, e o hotărâre CNSU, care înțeleg că a fost bine, nu știu, a fost o eroare, pur și simplu. Atunci când e o eroare, e bine să o recunoști”, a adăugat ministrul demis al finanțelor.

„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat duminică Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Drept urmare, conform reglementărilor care sunt în vigoare în prezent, școlile private pot rămâne deschise.

Dan Vîlceanu a explicat că este posibil să fi fost o confuzie din cauza unei discuții referitoare la școlile străine din București.

„La acel articol 3, îmi aduc aminte că la un moment dat premierul i-a recomandat și a fost o discuţie cu ministrul de externe, pentru că sunt câteva şcoli străine în Bucureşti. Acolo trebuia să țină puțin legătura, astfel încât să nu apară nemulțumiri”, a spus Vîlceanu.

Întrebat de ce, din moment ce s-a discutat, hotărârea nu a ieșit limpede din guvern, Dan Vîlceanu a replicat: „Păi, a ieșit limpede. Numai că a existat o greşeală şi greșeala mâine va fi remediată. (…) Eu sunt la Finanţe, nu sunt nici la Educaţie, nici la Sănătate, nici la CNSU. Mai mult decât atât nu ştiu. Discuţia care a avut loc în guvern a fost tocmai pentru că sunt şcoli străine și trebuia să prevenim anumite nemulțumiri. Este foarte clar articolul, numai că a fost această scăpare cu şcolile private. Vom remedia mâine”, a declarat Dan Vîlceanu.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Delta Dunării pierde aproape 50 de milioane de euro din PNRR pentru proiecte esențialeSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 3 luni

Delta Dunării pierde aproape 50 de milioane de euro din PNRR pentru proiecte esențiale

Aproape 50 de milioane de euro din PNRR, pierduți pentru Delta Dunării Delta Dunării...

Actualitate acum 6 luni

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscolSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate acum 8 luni

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Mihaela Neagu si Marcel Ciolacu
Actualitate acum 8 luni

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei saleSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puterniceSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate acum 8 luni

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate acum 8 luni

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate acum 8 luni

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Diana Buzoianu
Actualitate acum 8 luni

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Nicusor Dan
Actualitate acum 8 luni

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate acum 1 an

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate acum 2 ani

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate acum 2 ani

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate acum 2 ani

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate acum 2 ani

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate acum 2 ani

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate acum 2 ani

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate acum 2 ani

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate acum 2 ani

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate acum 2 ani

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate acum 2 ani

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate acum 2 ani

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura