Haos în Parlamentul britanic: Opoziția britanică obține controlul, premierul depune moțiune pentru anticipate

Membrii Camerei Comunelor au aprobat marți seara o moțiune ce permite opoziției să stabilească agenda Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord, informează Mediafax. Imediat, premierul a anunțat că partidul său, Partidul Conservator, va depune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate.

În pofida avertismentului lansat de Boris Johnson că va convoca alegeri anticipate la data de 14 octombrie dacă Camera Comunelor îi va limita opţiunile privind Brexit, opoziţia, sprijinită de un grup de conservatori rebeli, a depus o moţiune al cărei scop este de a prelua controlul asupra agendei Parlamentului de la Londra.

La capătul unei dezbateri de urgență furtunoase, în favoarea moțiunii au votat 328 membri ai Camerei Comunelor, iar 301 s-au pronunţat împotrivă. În urma acestui vot, Parlamentul de la Londra preia controlul asupra Brexit din mâinile premierului Boris Johnson.

Partidul premierului britanic Boris Johnson a pierdut majoritatea în Parlament după ce unul dintre deputați a demisionat din rândurile conservatorilor și s-a alăturat formațiunii liberal-democrate, nemulțumit de faptul că șeful executivului vrea să părăsească Uniunea Europeană chiar și în lipsa unui acord.

După obţinerea controlului asupra afacerilor parlamentare, în pofida obiecţiilor Guvernului Boris Johnson, opoziţia va încerca miercuri să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până la 31 ianuarie 2020, în afara cazului în care un acord de Brexit este aprobat de Parlament ori Legislativul de la Londra acceptă ieşirea fără acord din Blocul comunitar.

În discursul susținut marți în Camera Comunelor, Boris Johnson a avertizat că planurile de a bloca din punct de vedere legal un Brexit dur pe 31 octombrie vor distruge orice șansă de a negocia un nou acord.

„Este un proiect de lege, care, dacă trece, mă va forța să merg la Bruxelles pentru a cerși o amânare. M-ar obliga să accept condițiile oferite, ar distruge orice șansă de negociere pentru un nou acord. Le-ar permite prietenilor din Bruxelles să dicteze condițiile de negociere. Este un singur mod în care pot descrie acest proiect de lege, este actul de capitulare al lui Jeremy Corbyn, reprezintă fluturarea steagului alb”, a declarat premierul Boris Johnson.

Liderul opoziției, Jeremy Corbyn, l-a criticat pe Boris Johnson pentru retorica folosită și i-a spus în față că nu mai are mandat, morală și nici majoritate pentru a decide viitorul țării.

„Acest guvern nesăbuit are un singur plan, să ne scoată din UE fără acord. Ieșirea fără acord va însemna penurie de alimente, de medicamente și haos la intrările în țară. Nu e doar un guvern haotic, ci și unul laș”, a spus liderul laburist.

Conservatorii și-au pierdut majoritatea în parlament chiar în timpul discursului lui Boris Johnson. Unul dintre deputați și-a anunțat demisia din formațiune pe Twitter și a trecut de partea opoziției.

„Îi urez numai bine onorabilului meu prieten”, a reacționat Boris Johnson.

Premierul britanic a anunțat că dacă legea privind blocarea unui Brexit fără acord va trece, atunci va cere un vot pentru anticipate, alegeri ce ar putea avea loc la 14 octombrie, în condițiile în care Brexitul este prevăzut la 31 octombrie.

Boris Johnson anunță că Partidul Conservator va depune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marți seară că Partidul Conservator va depune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate, după ce opoziția a obținut controlul asupra agendei Parlamentului, fapt ce ar putea să-i permită blocarea unui potențial Brexit fără acord.

„Liderul opoziției cerșește de doi ani alegeri”, l-a atacat premierul pe Jeremy Corbyn. „Nu vreau alegeri, dar dacă parlamentarii votează mâine (miercuri, n.red.) pentru stoparea negocierilor și impun o nouă întârziere fără sens a Brexit-ului, potențial pe mai mulți ani, atunci aceasta ar fi singura modalitate de a rezolva acest lucru”, a adăugat Boris Johnson.

Liderul britanic a mai afirmat că în cazul în care va câștiga alegerile, va merge la Bruxelles pentru a încerca să obțină un nou acord, dar dacă nu va reuși, Marea Britanie va ieși oricum la 31 octombrie din blocul european.