Horia Andreescu dirijează Orchestra Naţională a Rusiei

Orchestra Naţională a Rusiei, dirijată de Horia Andreescu, va avea în program lucrări de Ginestera, Enescu, Sir James MacMillan şi Ceaikovski, astă seară, de la ora 20.00, la Sala Mare a Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu. Solist va fi violonistul Vadim Repin

În programul de marţi, 5 septembrie, vor fi Ginastera – Suita de balet „Estancia”. Patru dansuri op. 8a (1941), Enescu – „Aria şi Scherzino” pentru vioară şi orchestră (1908-1909), Sir James MacMillan – Concertul pentru vioară şi orchestră (2009) (primă audiţie românească) şi Ceaikovski – Simfonia a V în mi minor op. 64 (1888).

Aria şi Scherzino, de Enescu, au fost tipărite pentru prima dată în anul 2005, la iniţiativa lui Sherban Lupu, violonist român stabilit în Statele Unite ale Americii. Cele şase caiete editate cu această ocazie conţin piese din anii de tinereţe ai compozitorului, ale căror manuscrise se află în arhiva Muzeului „George Enescu” din Bucureşti.

"Muzica e biografia mea. Uneori, simt că Dumnezeu mă ţine în braţe, pentru că am primit atâtea daruri Sunt fericit că voi fi în Festivalul Enescu”, a declarat dirijorul Horia Andreescu.

 

 

Anunțuri publicitare