În Iași șapte școli rămân închise din cauza vremii

Getting your Trinity Audio player ready...

Unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi îşi reiau, miercuri, activitatea, excepţie făcând şapte şcoli şi o grădiniţă unde copiii nu pot ajunge din cauza drumurilor blocate de troienele de zăpadă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat pentru AGERPRES că decizia amânării revenirii copiilor la şcoală a fost luată în Consiliul de Administraţie al fiecărei instituţii şcolare în parte.

Potrivit sursei citate, toate şcolile din municipiul Iaşi îşi reiau activitatea, după o zi în care elevii şi cadrele didactice au stat acasă pentru ca autorităţile locale să poată face lucrări de deszăpezire şi pentru evitarea blocajelor din trafic.

Printre instituţiile de învăţământ din judeţul Iaşi care nu îşi reiau activitatea se numără Şcoala Primară Tăuteşti, din comuna Rediu, Grădiniţa cu program normal din localitatea Stroeşti, precum şi şcolile gimnaziale din localităţile Goeşti, Zmeu, Crucea, Osoi, Grajduri şi Mironeasa.

De duminică după-amiază până marţi dimineaţă, judeţul Iaşi s-a aflat sub cod galben de ninsoare şi viscol. În judeţ sunt zone unde stratul de zăpadă ajunge şi la 1,5 metri.