Italia, în finală după ce a învins Spania la penaltiuri

Italia s-a calificat în finala Euro 2020, după ce a învins Spania la loviturile de departajare, scor 4-2. Alvaro Morata, cel care a trimis partida în prelungiri egalând în minutul 80 (1-1), a ratat ultimul penalty al ibericilor. Tehnicul Jorginho a fost mult mai calm și a trimis reprezentativa lui Roberto Mancini în ultimul act al competiției cu o execuție marcă înregistrată.

Pentru Italia a marcat Federico Chiesa (’60), iar pentru Spania a înscris Alvaro Morata (’80).

Loviturile de departajare:
  • Italia: Belotti, Bonucci, Bernardeschi şi Jorginho au transformat / Locatelli a ratat;
  • Spania: Moreno şi Alcantara au transformat / Olmo şi Morata au ratat.

În finală, Italia va întâlni învingătoarea partidei dintre Anglia şi Danemarca. A doua semifinală de la Euro 2020 se va juca miercuri, de la ora 22:00, la Londra.

 
Au evoluat următoarele echipe:
 
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson (Toloi ’74) – Barella (Locatelli ’85), Jorginho, Verratti (Pessina ’74)- Chiesa (Bernardeschi ‘106), Immobile (Berardi ’61), Insigne (Belotti ’85). Selecţioner: Roberto Mancini
 
Spania: Simón – Azpilicueta (M.Llorente ’85), Garcia (P.Torres ‘109), Laporte, Alba – Koke (Rodri ’70), Busquets (Alcantara ‘106), Pedri – F.Torres (Morata ’62), Oyarzabal (G. Moreno ’70), Olmo. Selecţioner: Luis Enrique
 
Meciul a fost arbitrat de germanul Felix Brych, ajutat de conaţionalii săi Mark Borsch şi Stefan Lupp, arbitri asistenţi, iar rezervă a fost rusul Serghei Karasev. Ca arbitri VAR au fost delegaţi germanii Marco Fritz, Christian Dingert, Christian Gittelmann şi Bastian Dankert.