Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Kaspar Holten

Kasper Holten, directorul Royal Opera House, își dorește să regizeze Oedip

Actualitate 16:02

Într-un interviu acordat în exclusivitate Radio Clasic, dl. Kasper Holten, directorul Royal Opera House, a mărturisit că și-ar dori să regizeze opera Oedip de George Enescu.

Pe 2 februarie 2017, Institutul Cultural Român din Londra va fi gazda unui eveniment deosebit: ceremonia de decorare a regizorului Kasper Holten, directorul Operei Regale Covent Garden, cu Ordinului Naţional „Servicul Credincios" în grad de Comandor. Distincția va fi înmânată de E.S. dl. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, fiindu-i acordată de Președintele României pentru merite deosebite în promovarea operei enesciene în Marea Britanie și în lume.

K.H. Sunt deosebit de onorat să primesc această decorație, bineînțeles. Faptul că ceea ce am facut noi aici la Londra a însemnat foarte mult pentru români și România în general, mă face să fiu foarte mândru. A meritat pe deplin. Abordarea lucrării lui Enescu e o idee cu care am venit de la bun început la Londra, când am preluat frâiele directoratului acestei opere. Eram convins ca potențialul este mare și că nu a fost perceput ca atare în lume. Știam că această muzică extrem de complexă, că geniul și frumusețea partiturii enesciene coroborate cu povestea lui Oedip, au ceva de spus pentru publicul larg. Pentru mine e ceva ce trebuia să arăt publicului, iar faptul că am reușit să îndeplinim această dorință a mea la Londra, cu un succes incredibil, și acum această decorație din partea României, această onoare ce mi se face, sunt pentru mine un vis devenit realitate.

R. Care a fost reacția muzicienilor, a distribuției în fața acestei partituri enesciene.

K.H.  A fost extrem de important pentru noi ca totul să fie făcut la cel mai înalt nivel. Să-l facem pe Enescu să fie mândru de o asemenea montare, și să acordăm acestei opere toate șansele de reușită. Așa că am angajat un număr foarte mare de cântăreți, începând cu Johan Reuter pentru a intepreta rolul deosebit de greu al lui Oedip, rol pe care îl pregătește de foarte mult timp, dar și dirijorul Leo Hussain, respectiv regizorul Alex Olle. I-am văzut în timp cum au început să aprecieze calitatea acestei partituri. Pe măsură ce avansam cu proiectul acesta, toată lumea realiza din ce in ce mai mult că avem de-a face cu o adevărată capodoperă. În aer există acel feeling al realizării unei descoperiri importante… corul, orchestra, soliștii…toată lumea din operă se întrebă ce este această operă de care nu știam până acum… e cu adevarat genială. La premieră, entuziasmul era major. Repetițiile au fost dificile pentru că avem de-a face cu o partitură largă, complexă, iar noi eram determinați să o ducem la capăt așa cum trebuie. Au existat și provocări pe parcurs, ne certam și asudăm din greu și ne gândeam cum să facem să ducem producția până la capăt, sau să schimbăm anumite lucruri pentru ca producția să se poată finaliza. Însa, în final, tuturor ne-a fost foarte limpede că avem de-a face cu ceva extraordinar.

R. În calitatea dumneavoastră de regizor, ați dorii să realizați o nouă versiune a operei Oedip de Enescu? Enescu în viziunea lui Kaspar Holten.

K.H. Trebuie să spun că DA. Mai ales după ce am văzut-o aici, categoric DA, aș dori ca la un moment dat în cariera mea, să-mi "mânjesc" propriile mâini cu aceasta poveste fantastică și această partitură extraordinară. Trebuie să recunosc, însă, ca producția de aici de la Covent Garden este una foarte complexă, ideile lui Alex Olle sunt extrem de puternice și vizuale. Dar, da, da, categoric da, vreau neapărat să-mi pun și eu semnătura pe această operă la un moment dat.

R. Trebuie să spunem că sunteți foarte apropiat de noile creații de muzica acestui secol…

K.H. Iubesc poveștile bune despre oameni, despre viață, iar Oedip exact asta este. O poveste în care ne regăsim cu toții, spusă magistral de Enescu, și completată de o partitură genială. Da, ca regizor sunt convins că m-aș bucura enorm să lucrez pe o asemenea operă.

R. Cum ați colaborat cu echipa românească și cum ați fost sprijinit în acest proiect?

K.H. Am avut parte de un sprijin deosebit din partea Institutului Cultural Român de la Londra. Ei au înțeles de la bun început că această ar putea fi rampa de lansare pentru un proiect mut mai complex, o abordare mai largă a tematicii Enescu. Au realizat tot felul de evenimente legate de Enescu, și ne-au ajutat enorm în promovarea spectacolului. Colaborarea cu Institutul Cultural Român și cu Ambasada României de la Londra a fost foarte strânsă. Dincolo de asta, a fost important să înțelegem și elementele legate de moștenirea culturală românească, cu atât mai mult cu cât distribuția includea artiști din toată lumea: Anglia, Danemarca, Franța, de peste tot. Cu toții ne-am reunit pe una din cele mai mari scene din lume, pentru a intepreta această partitura românească. A fost minunat să avem parte de ajutorul României în acest proiect.

R. Soprana Angela Gheorghiu aniversează 25 de ani de la debutul său pe scena londoneză. Cum este apreciată soprana Angela Gheorghiu de publicul britanic?

K.H. Fără îndoială, Angela Gheorghiu este una dintre cele mai adulate interprete de operă din lume. Mai ales aici, la Londra, Angela a avut o relație specială cu Opera Regală. E o bucurie să o avem din nou pe scenă londoneză și să sărbătorim cei 25 de ani cu Adriana Lecouvreur. Un rol extrem de potrivit pentru ea. România a dat și da în continuare nume mari de operă. Cariera Angelei este o sursă de inspirație pentru tinerii artiști asipiranți și continuă să bucure publicul de aici. Sunt încă mulți cei care vor să-i audă vocea, aici la Londra, și să o vadă evoluând pe scenă. Are o prezență deosebită.

R. Revenint la cariera dumneavoastră de regizor, care vă sunt proiectele?

K.H. În acest moment, când sunt onorat cu această decorație din partea României, lucrez la un proiect minunat, capodopera lui Wagner: Maeștrii Cântăreți de la Nurnberg, pe care o regizez pentru Opera Regală. Este pentru prima dată când abordez această lucrare. Un alt proiect important va avea loc în această vară în Austria la festivalul de la Bregenz, unde scena este situată pe un lac, spectacolele sunt montate în aer liber. Voi monta Carmen de Bizet, o producție impresionantă, în care mă voi folosi de acest decor natural. Vor fi peste 7000 de oameni prezenți în fiecare seară. Pentru mine este o adevărată provocare să lucrez la producția de Carmen, în aceste circumstanțe deosebite. E minunat să vezi îmbinarea aceasta între operă și natură. Sunt ocupat cu tot felul de proiecte minunate, după cum puteți vedea.

R. În final pentru ascultătorii Radio Clasic, câteva gânduri.

K.H. Sunt foarte mândru că i-am putut face acest mare favor lui Enescu, prin prezentarea acestei opere ce ține de marea moștenire culturală a României. Se știe de altfel că România este o țară cu puternice tradiții culturale. Sunt enorm de mulți artiști mari ce provin din România și impresionează pe toate scenele lumii. Dacă am reușit să fac mai vizibilă această lucrare a lui Enescu la nivel internațional, sunt extrem de bucuros. Vă mulțumesc foarte mult pentru această onoare ce mi-o faceți prin aceasta decorație. O voi prețui enorm.

 

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...