Ludovic Orban: Va exista un interval în care persoanele peste 65 de ani să poată ieși din casă pentru cumpărături

Premierul Ludovic Orban susține o conferință de presă la Palatul Victoria. Sunt primele declarații ale premierului după ieșirea din izolare.

Principalele declarații ale premierului:

Am finalizat perioada de izolare, am fost testat, diagnosticul a fost negativ. În cele 14 zile de izolare, mi-am exercitat atribuțiile și am intervenit pentru luarea tuturor măsurilor necesare.

Acționăm pe câteva linii foarte precise, care urmăresc câteva obiective esențiale.

Primul și cel mai important e să avem grijă de viața cetățenilor.

Am participat la o întâlnire de lucru, la care am convenit asupra câtorva măsuri care urmează să fie adoptate prin ordonanță militară.

Toate măsurile au ca obiectiv reducerea la maxim a contaminării cu coronavirus.

După emiterea ordonanței militare 3, vom impune restricția și între orele 6 și 22. Cetățenii vor avea posibilitatea să iasă din casă pentru a merge la muncă, pentru a face cumpărături necesare, pentru a face analize medicale urgente, se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, pentru plimbarea animalelor de companie.

Cu privire la persoanele peste 65 de ani: snt cei mai vulnerabili, pentru a-i proteja, se va institui această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un interval în care să se poată deplasa pentru a-și cumpăra ce au nevoie, pentru plimbare.

Ne facem un obiectiv ca aceștia să poată fi serviți aproape exclusiv în acest interval, la magazine.

Fac un apel la români să fie responsabili și să respecte recomandările medicilor.

Despre achiziția de echipamente medicale

Achiziția de echipamente de protecție, de măști de ochelari de mănuși, toate echipamentele de protecție.

În mod normal, conform legii ar fi trebuit să existe stocuri strategice achizionate din timp. La momentul la care am preluat guvernarea stocurile erau zero. Facem tot ce e omenește posibil să achizionăm. Am avut n contracte, n oferte, care nu au putut fi încheiate.

De exemplu, ca să luam 80 de mii de măști din Germania a fost nevoie de un ordin special de la minstrul sănătății de acolo. Trebuie să intervenim diplomatic pe toate căile disponibile.

Orice instituție a statului care are capacitatea de a realiza contracte este implicată în acest efort.

Se fac achiziții prin Unifarm, prin Crucea Roșie și vreau să mulțumesc celor care au făcut donații, derulăm achiziții prin alte companii și structuri astfel încât să derulăm orice contract, astfel încât să obținem aceste echipamente.

Am simplificat procedurile la maxim astfel încât să începem producția în țară. Deja a început producția de măști, de combinezoane, de izolete.

Despre activitatea DSP-urilor

Al treilea obiectiv a fost acela de a întări direcțiile de sănătate publică. La ora actuală numărul de angajați a crescut cu peste 4000.

Asta înseamnă întărirea capacității de a face anchete epidemiologice. Acestea și-au arătat rezultatele prin diminuarea răspândirii. DSP trebuie să urmărească sistematic.

România a primit zeci de mii de cetățeni români din țari în care numărul de diagnosticări este foarte mare. Apreciez foarte mult activitatea DSP-urilor.

Despre capacitatea de testare și discuția cu managerii de spitale

Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor care să primească persoane care sunt diagnosticate spre tratament. Avem 3 etape de pregătire a spitalelor în care, pe rând, intră spitale pregătite. Identificăm în fiecare județ spitale dedicate tratării persoanelor depistate pozitiv.

Creșterea capacității de diagnosticare e extrem de importntă pentru că așa identificăm persoanele care au fost contaminate. Am plecat de la un număr foarte reuds. Practic în prima parte au funcționat doar 9 aparte PCR, acum sunt puse în funcțiune 19 și am identificat toate aparatele PCR pe care le putem folosi, de la ANVSA, de la institute de cercetare și de asemenea am achizionat 10 aparte noi prin Crucea Roșie care sunt distribuite în teritoriu. Prin Unifarm am achizionat 10 PCR-uri din care 4 sunt deja montate și pregătite să fie distribuite.

Am aflat că și spitalele au achizionat aparate PCR și kituri de testare.

Se vorbește foarte mult. Epidemiologii au spus foarte clar diagnosticare trebuie făcute pe PCR. Nu există teste rapide, ele există, dar au precizie care nu pot să ne confere siguranță că persoanele care sunt diagnosticate negativ sunt 100% negativ. Dacă noi din 100 de persoane pe care le testăm, 20 sunt pozitiv, înseamnă că noi eliberăm purtători ai virusului și îl pot transmite mai departe.

Am fost informat de Unifarm că există un contract cert și că vom primi 2000 de kituri de testare care au capacitatea de a testa 200.000 de persoane.

Suntem în curs de achiziție de ventilatoare. 100 de ventilatoare pe un contract semnat prin Unifarm, ONAC-ul are semnat contract pentru 200 de ventilatoare, dar producerea lor durează.