Mihai Constantinescu: „Sunt puţine şanse ca Sala Palatului să fie gata până în 2019, la următoarea ediţie a Festivalului Enescu“

Astăzi, într-o şedinţă de Guvern, au fost luate măsuri pentru participarea României la Festivalul EUROPALIA 2019, desfăşurarea Sezonului Cultural România-Franţa 2018-2019 şi asigurarea fondurilor pentru consolidarea şi modernizarea Sălii Palatului în vederea Festivalului „George Enescu“.

Guvernul a aprobat miercuri un set de măsuri pentru pregătirea şi participarea României ca invitată de onoare la Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA 2019 şi pentru desfăşurarea Sezonului Cultural România-Franţa 2018-2019, obiective asumate de Executiv prin Programul de Guvernare 2018-2020.

Măsurile au fost aprobate de Guvern în regim de urgenţă, având în vedere termenele asumate în pregătirea şi derularea celor două proiecte, ambele cu un potenţial important de vizibilitate pentru România şi care vor contribui la promovarea imaginii culturii naţionale pe plan internaţional, în 2019, anul primului mandat al României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Sunt puţine şanse ca Sala Palatului să fie gata până în 2019, când va fi următoarea ediţie a Festivalul George Enescu. În 2018, e numai Concursul George Enescu. Oricum, această hotărâre a Guvernului ajută Festivalul George Enescu pentru a avea în viitor o sală profesionistă, pentru refacerea Sălii Palatului”, a declarat, pentru Adevărul, Mihai Constantinescu, directorul Artexim, producător al Festivalului „George Enescu”.

Guvernul a aprobat, în decembrie 2017, proiectul Ministerului Culturii de a renova radical Sala Palatului din Bucureşti pentru a putea organiza în condiţii optime concerte în cadrul Festivalului Enescu şi alte evenimente artistice. Costul estimat al renovării, care depăşeşte 30 milioane de euro, va fi asigurat dintr-un împrumut de 180 milioane de euro contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Sala Palatului a fost transferată, în 2006, din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) către Ministerul Culturii. Ministerul Culturii susţinea, la vremea respectivă,că lucrările în cazul Sălii Palatului ar putea începe în 2018 și ar fi finalizate în decursul a 3 ani. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 28,7 milioane euro, fără TVA. RA-APPS a contractat deja serviciile de proiectare, iar Ministerul Culturii va rambursa Regiei 4,5 milioane lei pentru plata proiectului tehnic al reabilitării imobilului. Ministerul Culturii a redactat un document în care arată că experţii consultaţi au menționat nevoia unei săli modulare de 2.000-3.000 de locuri, iar ”transformarea și adaptarea acestui imobil petru a servi ca sală de concerte ar plasa definitiv capitala noastră pe harta circuitelor muzicale internaționale prin anvergura Festivalului Internațional „George Enescu”, care va putea, în sfârșit, să asigure desfășurarea acestui eveniment în condiții demne de secolul XXI”.

 

 

 

 

Anunțuri publicitare