Nicușor Dan promite că rezolvă problema traficului din București în doi ani

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat miercuri că un sistem complet de management al traficului, care să includă semaforizare inteligentă şi corelaţii cu transportul public, ar putea fi realizat în decurs de doi ani.

„Începe un nou exerciţiu financiar european şi există şi voinţa UE şi voinţa autorităţii naţionale şi voinţa autorităţii locale pentru a colabora pentru soluţii inteligente. Bucureştiul are nevoie de o soluţie inteligentă pe care, este o promisiune, o vom realiza foarte curând, în doi ani, estimez, din momentul acesta, pentru ceea ce înseamnă semaforizare inteligentă, adică un sistem complet de management al traficului, corelat cu transportul public. Bucureştiul, evident, are nevoie de o masivă digitalizare a întregii administraţii publice. Şi, din nou, aici avem bani europeni care ne sunt disponibili. Bucureştiul are nevoie de o soluţie la una dintre principalele probleme pe care le are în acest moment – sistemul de termoficare. Şi, din nou, există voinţă şi bani”, a afirmat edilul general, la conferinţa „From City to Smart City”,