OMS: În ritmul actual, României i-ar trebui doi ani și jumătate pentru a ajunge la 70% populație vaccinată

România ar putea ajunge abia peste șapte luni să aibă 40% din populație vaccinată anti-COVID, iar pentru a vaccina 70% din populație i-ar trebui 31 de luni, dacă se păstrează ritmul actual de vaccinare, estimează reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății care au discutat luni cu autoritățile din România pentru a vedea care este cauza eșecului campaniei de vaccinare.

Conform Comitetului de coordonare a vaccinării, discuțiile au avut loc prin videoconferință, iar autoritățile din România au informat că țara se confruntă cu o creștere foarte mare a cazurilor severe și a deceselor, 92% din decesele legate de COVID-19 fiind la persoanele nevaccinate. Cele mai multe dintre acestea au avut și alte boli, dar au fost înregistrate decese și în rândul tinerilor, copiilor și populației active.
“În ciuda unui început foarte bun al campaniei de vaccinare în decembrie 2020, există în continuare provocări programatice și operaționale în extinderea vaccinării”, arată autoritățile.

Principalele probleme

  • Se remarcă diferențe mari în acoperirea vaccinală de la un județ la altul, județele din nord-est și sud având o acoperire vaccinală mai mică.
  • Acoperirea pe grupe de vârstă arată o acoperire de vaccinare de aproximativ 50% la persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani, dar numai în jur de 20% la persoanele de peste 80 de ani.
  • Există, de asemenea, un decalaj de gen, deoarece femeile sunt semnificativ mai puțin vaccinate decât bărbații, cu o diferență de aproape 20%, la persoanele de peste 60 de ani.
  • Vaccinarea în populația generală în România este scăzută și stagnează, fiind sub media generală a vaccinării regionale. Vaccinarea este mai mică decât se aștepta la grupurile prioritare vulnerabile (> 80 de ani).

Ținta propusă de România

Conform autorităților, obiectivul României este de a vaccina 2 milioane de persoane împotriva COVID-19 (prima doză) până la sfârșitul acestui an (45% din populație) și 70% din populație până în primul trimestru al anului 2022.

OMS: Dacă se menține ritmul de vaccinare din ultimele 6 săptămâni, România va ajunge în 31 de luni la o acoperire de 70%

Estimările OMS arată că, dacă se menține ritmul de vaccinare din ultimele 6 săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%.