Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Opera “Hansel şi Gretel” revine pe scena Operei Comice pentru Copii şi ajunge la un număr record de 75 de reprezentaţii

Actualitate 13:01

Din 1 februarie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe bucureşteni să urmărească celebra operă ,,Hansel şi Gretel”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Spectacolul, a cărui premieră a avut loc în 2014, a ajuns la un număr record de 75 de reprezentaţii, iar cei care vor să se bucure de renumita poveste a celor doi fraţi pot cumpăra bilete la cele 5 reprezentaţii programate în 1, 2 şi 3 februarie.

La începutul anului, Opera Comică pentru Copii readuce în atenţia celor mici cele mai frumoase spectacole din repertoriul său. În 1, 2 şi 3 februarie, copiii, alături de familiile lor, sunt aşteptaţi la opera ,,Hansel şi Gretel”, la Sala Mare, spectacol adaptat după basmul musical cu acelaşi nume de Engelbert Humperdick. Cea mai longevivă producţie a Operei Comice este realizată de o echipă de creaţie de excepţie: regia îi aparţine maestrului Cristian Mihăilescu, conducerea muzicală lui Ciprian Teodoraşcu, scenografia este semnată de Viorica Petrovici, iar coregrafia de Cătălin Caracaş. Povestea originală a Fraţilor Grimm îi înfăţişează pe Hansel şi sora lui, Gretel, care sunt puşi în situaţia să se salveze şi să învingă o vrăjitoare puternică. În final, fraţii reuşesc să înfrângă răul şi să iasă triumfători din această călătorie.

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua bilete.ro.

Campania ,,Bilet în aşteptare” continuă

Opera Comică pentru Copii continuă, şi în această stagiune, campania ,,Bilet în aşteptare”, creată pentru a ajuta copiii din mediiile defavorizate. Cei care îşi doresc să facă o bucurie acestor copii sunt invitaţi să cumpere bilete ,,în aşteptare” pentru spectacolele OCC, disponibile online şi la casa de bilete a instituţiei. La fiecare bilet cumpărat, Opera Comică mai oferă încă unul şi le dă astfel şansa copiilor instituţionalizaţi sau cu probleme de sănătate să vadă spectacolele programate pe parcursul întregii stagiuni.

În stagiunea trecută, aproape 1.500 de bilete ,,în aşteptare” au fost cumpărate de spectatorii OCC, astfel încât peste 3.500 de copii au avut ocazia să urmărească, pe cele trei scene ale instituţiei, poveştile despre care, poate, doar au citit.

Două noi premiere, în curând la Opera Comică pentru Copii

Pe 1 martie 2019, bucureştenii sunt invitaţi să urmărească, la Sala Mare, premiera spectacolului de balet ,,Alice în ţara minunilor”, o poveste magică transpusă în paşi de dans. Spectacolul, în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu, are programate 15 reprezentaţii în luna martie. Luna aprilie aduce o nouă premieră la Opera Comică pentru Copii, opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, o adaptare după opera bufă ,,Bărbierul din Sevilla” a compozitorului Gioachino Rossini.

Concertul-lecţie ,,Cu Nino în România” revine la OCC

Din 2 februarie, după o lungă călătorie prin Europa, Nino se întoarce în ţară şi îi invită pe cei mici să descopere muzica românească. În zilele de 2, 3, 9 şi 10 februarie, concertul-lecţie ,,Cu Nino în România”, de la Sala Mozart, le propune copiilor o aventură muzicală deosebită, pornind de la rădăcinile muzicii folclorice şi până la muzica lui George Enescu. Din 2 februarie revine pe scena Sălii UnderGrant una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale lui Ion Creangă – spectacolul de teatru ,,Punguţa cu doi bani” – prezentată celor mici ca o lecţie despre curaj, noroc şi perseverenţă, într-un ritm amuzant şi jucăuş. Spectacolul are programate 12 reprezentaţii de weekend, în zilele de 2, 3, 9, 10, 16 şi 17 februarie.

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

Actualitate 13 ore ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...