Ploi şi vânt puternic în întreaga ţară, până la 11:00

Toate regiunile ţării se află sub o informare de ploi şi intensificări ale vântului, până la ora 11:00, iar în zonele montane va ninge şi va fi viscol, informează ANM.

Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 11 martie, ora 21:00 – 12 martie, ora 11:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 – 20 l/mp.

Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60 – 70 km/h. Totodată, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent.

Temporar, vântul va avea viteze de 50 – 60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri de peste 70 km/h. Zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.

Potrivit Centrului Infotrafic, din cauza vântului puternic, au fost închise transportului maritim şi fluvial în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Midia şi Mangalia.

Zona de litoral din județul Constanța, precum și localitățile Medgidia, Cobadin, Mircea Vodă, Peștera, Chirnogeni, Independența, Deleni, Pantelimon, Tortoman, Cerchezu și Dumbrăveni se află, marți dimineață, sub avertizare cod galben de vânt puternic.