Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Premieră de balet la Opera Comică pentru Copii: “Don Quijote”

Actualitate 15:59

Luna martie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, celebrul balet “Don Quijote”, pe muzica lui Ludwig Minkus, după romanul lui Miguel de Cervantes. Premiera are loc sâmbătă, 12 martie 2016, de la ora 17:00, și duminică, 13 martie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti, nr. 16). Fermecătoarea coregrafie semnată de Cătălin Caracaș este pusă în valoare de scenografia Adrianei Urmuzescu și de coloana sonoră selectată de Antonel Oprescu.

Povestea se petrece în Barcelona, oraș în care Don Quijote ajunge călare, însoțit de scutierul său credincios, Sancho Panza. Aici, asistă, fără voia lui, la o scenă de familie care se petrece între cârciumarul Lorenzo, gazda celor doi drumeți, și fiica acestuia, Quiteria. Lorenzo dorește să-și mărite fata cu bogătașul Camacho, însă aceasta este îndrăgostită de Basilio, care ar face orice pentru a fi împreună cu Quiteria. Don Quijote intervine decisiv, iar povestea de dragoste ia altă turnură.

Personajele acestei povești medievale nemuritoare capătă noi dimensiuni prin interpretarea soliștilor Diana Gal, Marina Gașpar și Andreea Vălean (Quiteria), Andrei Ardeleanu și Tiberiu Pepenică (Basil), Mihai Pricope și Robert Ștefu (Don Quijote/Espado), Claudia Iagăr (Sancho Panza), Sabina Chirilă, Alis Gheorghe și Andreea Soare (Mercedes), Octavian Iuga și Andrei Nicolae (Camacho), Ionuţ Pinciu (Lorenzo), Theodora Munteanu și Teodora Velescu (Amoraşul).

Până în luna iunie, Opera Comică pentru Copii pregătește încă o producție nouă: “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie), precum şi o nouă ediție a celor două festivaluri destinate celor mici: Festivalul “Hänsel și Gretel” (organizat cu ocazia Săptămânii “Școala Altfel”, în perioada 15-24 aprilie) și Festivalul “Opera Copiilor” (organizat în perioada 8-12 iunie, în Parcul Herăstrău). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu minim 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – între orele 10-14, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri și duminică, între orele 10-20 sâmbăta, joia fiind închis.

Actualitate o săptămână ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 2 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 2 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 2 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 12 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...