Premiul Nobel pentru Fizică pe 2019, decernat oamenilor de ştiinţă James Peebles, Michel Mayor şi Didier Queloz

Savanţii James Peebles, Michel Mayor şi Didier Queloz au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2019, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Premiul Nobel pentru fizică de anul acesta a revenit unor savanţi cu contribuţii la înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului ocupat de Pământ în cosmos.

James Peebles a fost premiat pentru formulări teoretice privind cosmologia fizică, iar Michel Mayor împreună cu Didier Queloz, pentru descoperirea unei exoplanete ce orbitează o stea de tipul Soarelui.

Savantul canadian Phillip James Edwin Peebles, în vârstă de 84 de ani, este profesor la Universitatea Princeton din SUA. Este considerat cel mai mare specialist în cosmologie teoretică din ultimele decenii, având contribuţii majore în domenii precum materie întunecată şi microunde cosmice.