Președintele Iohannis, despre reintroducerea în lege a majorării cu 40% a pensiilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că acum nu este momnentul prielnic pentru majorarea cu 40% a pensiilor și pentru creșterea cu 25% a salariilor profesorilor, așa cum a decis cu o zi înainte Parlamentul.

El a subliniat că România riscă să piardă 3 miliarde de euro din fondurile europene dacă majorarea pensiilor va intra în vigoare, iar agențiile de rating ne vor retrograda.

”Este o chestiune pe care am mai discutat-o. Este de dorit să crească pensiile și salariile profesorilor. Subnt lucruri pe care și eu mi le doresc, și guvernul și le dorește. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ținem cont de contextul în care ne aflăm: suntem în criză economică și bugetul este sub presiune. PSD a împovărat bugetul pentru anul viitor cu 6% din PIB. Acest spațiu fiscal nu există, ar trebui sp luăm bani din altă parte, dar de peste tot banii au fost reduși la minim. Chiar dacă ne dorim ca aceste creșteri să intre în vigoare, trebuie să așteptăm momentul prielnic. Acum nu este”, a declarat președintele, întrebat dacă va promulga legea adoptată marți de parlament privind majorarea pensiilor și a salariilor profesorilor.

Șeful statului a precizat că mai mulți oficiali ai Comisiei Europene au avertizat că, dacă măsurile votate de Parlament vor intra în vigoare, România va pierde aproximativ 3 miliarde de euro.

”Există nu doar avertismente, ci și discuții cu înalți responsabili din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro pentru că încălcăm mai multe prevederi din tratate. De asemenea, agențiile de rating ne vor retrograda ratingul de țară dacă aceste cheltuieli imense vor fi aprobate. Nu există bani, dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blocehază miliarde de euro din fonduri UE, dacă ne scade ratingul de țară și ne vom împrumuta mai scump. Este un scenariu de groază”, a avertizat Klaus Iohannis.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!