Ministrul Justiției, Radu Marinescu, respinge ideea unor demisii impuse politic după dezvăluirile Recorder și cere sistemului judiciar verificări complete și măsuri ferme, pentru a lămuri acuzațiile grave apărute în spațiul public.
Întrebat dacă președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, ar trebui să facă un pas în spate și dacă a discutat cu aceasta pe tema anchetei Recorder, Radu Marinescu a declarat că nu a avut nicio discuție în acest sens și că nu este în atribuțiile sale să ceară demisii. Ministrul a subliniat că demisia este „un act personal”, care ține exclusiv de evaluarea fiecăruia.
Marinescu a precizat că mesajul transmis de el sistemului judiciar, în contextul tensionat generat de proteste și de acuzațiile publice, a fost unul clar: verificarea tuturor semnalelor, lămurirea faptelor și luarea măsurilor necesare în limitele competențelor legale. Potrivit ministrului, nimic nu trebuie ignorat, iar toate problemele trebuie corectate într-un mod profesionist și rațional, compatibil cu statutul justiției într-o societate modernă.
Șeful Justiției a insistat că a cerut verificări „prompte, obiective, imparțiale și depline” și a avertizat că orice abatere care afectează funcționarea sistemului nu poate fi tolerată. În cazul în care se constată vinovății concrete, cei responsabili trebuie să răspundă în consecință, inclusiv penal.
Referindu-se la declarațiile judecătoarei Raluca Moroșanu, care a susținut public că dezvăluirile Recorder sunt adevărate și a vorbit despre fapte de corupție, Marinescu a spus că astfel de acuzații sunt extrem de grave și trebuie susținute cu probe. El a arătat că persoanele care fac dezvăluiri au obligația de a prezenta dovezi organelor judiciare, iar parchetele trebuie să acționeze ferm atunci când există elemente concrete.
Declarațiile ministrului vin pe fondul scandalului declanșat de documentarul „Justiție capturată”, care descrie presupuse mecanisme prin care sistemul judiciar ar fi ajuns sub influența unor grupuri de interese. Inspecția Judiciară a anunțat deja că face verificări, iar sute de procurori și judecători, inclusiv șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, au semnat o scrisoare de susținere pentru magistrații care au vorbit despre problemele din sistem, arătând că acestea ar fi de natură sistemică, nu cazuri izolate.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.













