România e singura țară din Europa Centrală și de Est în care industria de media și divertisment va înregistra o creștere și în 2020

Rata de creștere a industriei de media și divertisment din România se va reduce în acest an la 0,26%, de la peste 8% în 2019, dar România este singura țară din Europa Centrală și de Est în care acest sector economic nu va înregistra o scădere, arată ultima ediție a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2020-2024 (GEMO).

Valoarea pieței de media și divertisment va ajunge astfel în acest an la 2,613 miliarde euro. Estimările PwC arată o revenire a creșterii din 2021 la o rată anuală medie de 6,76% până în 2024.

România este cea mai puțin afectată de criza COVID-19 dintre piețele din Europa Centrală și de Est incluse în raport și singura care va înregistra creștere în 2020. Se estimează că celelalte țări din regiune vor raporta scăderi semnificative în 2020 față de anul precedent: Ungaria de 7%, Polonia de 5% și Cehia 5%.

Datorită măsurilor de izolare fizică, piața de servicii over the top (precum Netflix sau HBO Go) din România va avea cea mai mare creștere pe piața media și de divertisment, de 32%, comparativ cu 2019, ajungând la 29 milioane euro. Și va continua să crească în următorii ani, cu o rată medie anuală de 16,5%, la 48 milioane euro.

A doua cea mai mare creștere la nivelul pieței este estimată pentru segmentul de jocuri video și e-sports (sporturi electronice), de 19%, atingând 136 milioane euro în acest an și 195 milioane euro în anul 2024, potrivit prognozelor PwC.

Cheltuielile pentru accesul la internet continuă să rămână cel mai mare sector al industriei, cu 47% din piață și respectiv 1,23 miliarde euro, fiind în creștere cu 9,7% comparativ cu 2019. Până în 2024, acestea vor totaliza 1,89 miliarde euro, cu un avans mediu anual de 11%.

Următoarea creștere este estimată pentru publicitatea pe internet, de 7,4%, la 107 milioane euro. Acest segment va continua să crească cu o medie de 9% la 153 milioane euro până în 2024. Piața este foarte sensibilă la schimbarea comportamentului consumatorilor, publicitatea pe internet mobil fiind în creștere deosebit de puternică, deoarece smartphone-urile devin din ce în ce mai mult dispozitivul principal de consum media.

De remarcat că guvernul și parlamentul au alocat circa 200 de milioane de euro pentru o campanie de comunicare în media, de fapt un sprijin direct pentru presa audio-video, online, tipărită și outdoor.

Restricțiile determinate de pandemie a avut un efect pozitiv și pentru vânzările de carte, pentru care este estimat un avans de 5,1% în 2020, mai mare decât în anul precedent, de 3%, până la valoarea de 69 milioane euro. Până în 2024, raportul PwC estimează o rată medie anuală de creștere de 2,42%.

Cine pierde însă în perioada pandemiei? Cinema, piața de publicitate outdoor, segmentul ziarelor și revistelor tipărite, piața de evenimente B2B, veniturile din publicitatea TV, segmentul media B2B (Business to business) și radio.

Cu cinematografele închise și cea mai mare parte a veniturilor provenind din vânzările de bilete, cea mai mare scădere, de 58%, va fi raportată de industria cinematografică, până la o valoare de 26 milioane euro. Totuși, până în 2024 este estimată o revenire treptată a acestui sector până la 58 milioane euro, dar sub nivelul din 2019, de 62 milioane euro.

Un alt segment care a pierdut din cauza pandemiei este piața de publicitate outdoor (-25%), care va ajunge în acest an la o valoare de 25 milioane euro. Perspectivele până în 2024 arată însă o revenire până la 43 milioane euro.

Pentru sectorul media B2B (Business to business), care cuprinde anuarele și cataloagele cu informații de afaceri și publicitatea din acestea, revistele nișate, cărțile profesionale, târgurile și expozițiile, este estimată de asemenea o scădere de 13,7%, la 194 milioane euro, dar și o revenire în următorii ani cu o rată medie de creștere de 3,27% pe an.

Deja afectat de declin în ultimii ani, segmentul ziarelor și revistelor tipărite din România și-a adâncit scăderea la 13% în acest an, până la 62 milioane euro, urmând să rămână la un nivel similar până în 2024, când valoarea pieței este estimată la 61 milioane euro.

Și televiziunea și conținutul video consumat acasă vor avea o scădere ușoară în acest an, previzionată la 6%, respectiv venituri de 465 milioane euro. Acesta este al doilea cel mai mare segment din România în termeni de venituri generate, după accesul la internet.

În acest context, și veniturile din publicitatea TV sunt estimate să scadă cu 7%, la 295 milioane euro, dar vor trece pe creștere din anul următor, urmând să ajungă la 388 milioane euro până în 2024.