Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2016

Actualitate 13:58

După douăzeci și cinci de ediții ale festivalului "Săptămâna Internațională a Muzicii Noi", timp în care s-au succedat diferite opinii și mentalități de structurare ale programului artistic, cedând fie unor impulsuri reformatoare, fie unora conservatoare, aducând în prim-plan atât experimentalismul, cât și recuperarea tradiției muzicii contemporane, iată că este momentul realizării unei sinteze care să cuprindă, pe de o parte, cele mai importante și de succes tendințe ale concepțiilor de până acum, iar pe de altă parte – nevoia asumării unei inițiative inovatoare în plan internațional.

Organizată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, SIMN este cel mai important festival din țară dedicat creaţiilor recente şi ocupă deja un loc semnificativ în viaţa muzicală internaţională. Director artistic al festivalului este compozitorul Dan Dediu.

Un festival este emanația unei concepții despre viață. SIMN este deja purtătoarea unui mesaj atitudinal și a câtorva idei centrale în contextul cultural actual. Semnificația festivalului este dată de o demarcație clară față de zona entertainment și de piața acesteia.

SIMN 2016 vine cu propunerea a patru direcții tematice de a transcende obișnuitul, numite eutopii, locuri ale Binelui: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix.

De asemenea, SIMN 2016 portretizează și reliefează figura marelui compozitor român Anatol Vieru, prin recuperarea unor capodopere ce se cuvin redimensionate și reinterpretate.

ULISE – Dincolo de limitele culturii

Ulise este călătorul, pribeagul, migrantul perpetuu. El trebuie să găsească mereu noi idei, să experimenteze și să mizeze pe originalitate. Eutopia ULISE este deschisă spre aventură.

GULLIVER – Dincolo de limitele istoriei
Gulliver e criticul și ochiul istoriei. El înfruntă această realitate și deschide lumea posibilului. Eutopia. GULLIVER este deschisă spre lumi și povești virtuale.

NIRVANA – Dincolo de limitele sinelui
NIRVANA e eutopia contopirii cu Universul. Dezmărginirea eului prin sacralitate și ritual deschide înspre comuniune și mister.

MATRIX – Dincolo de limitele naturii
Matrix e apostolul unei lumi postumane. El modulează făptura umană și o ridică la putere hi-tech. Sinergia bio-tehnologică se întinde de la improvizația liberă la algoritmul perfect. Eutopia MATRIX este deschisă spre Apocalipsă.

Miercuri,  25 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROŞANU – dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov, fondatorul şi dirijorul orchestrei Kamerata Kronstadt – vă invită la primul eveniment special din „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, derulat la Sala Radio. Veţi asculta patru lucrări semnate de compozitori români: Dan Buciu – Cristiane pentru orchestră, Liviu Dănceanu – SymConcertPhony, pentru trompetă şi orchestră, Livia Teodorescu-Ciocănea – Mysterium tremendum pentru mezzosoprană şi orchestră de cameră și Ulpiu Vlad – Sonorităţi şi anemone III – concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de coarde – toate în primă audiţie absolută!

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...