Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Actualitate
UPDATE Parlament: Şedinţa de miercuri în care era programată citirea moţiunii a fost suspendată
Actualitate
Andrei Enescu
Andrei Enescu

UPDATE Parlament: Şedinţa de miercuri în care era programată citirea moţiunii a fost suspendată

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Şedinţa Parlamentului de miercuri în care era programată citirea moţiunii de cenzură a fost suspendată, după ce au fost respinse prin vot programul şi ordinea de zi cu 182 voturi „pentru” şi 194 „contra”.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a închis şedinţa, întrucât programul şi ordinea de zi au fost respinse prin acest vot.

Programul dezbaterii moţiunii de cenzură a fost subiectul unor dispute între Opoziţie şi PSD.

La începutul şedinţei, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a solicitat, în plenul Parlamentului, modificarea programului, astfel încât moţiunea de cenzură să nu fie dezbătută şi votată sămbătă, ci luni.

„Propunem modificarea programului de lucru în baza art. 20 din Regulamentul comun, ca votul pentru moţiunea de cenzură să nu fie dat sâmbătă, ci luni, la ora 16,00”, a subliniat Turcan.

Ea a argumentat că niciodată în 30 de ani o moţiune de cenzură nu a fost votată sămbăta sau duminica.

„Moţiunea care va conduce la căderea Guvernului are mai mulţi semnatari, fiind şase partide şi deputaţi ai minorităţilor, parlamentari ai PSD şi un independent, iar grupul minorităţilor a luat decizia să nu se accepte votarea moţiunii sămbătă sau duminică. Al treilea argument este modificarea programului de lucru, care este atributul exclusiv al plenului reunit”, a spus Turcan, menţionând că Birourile permanente au propus programul de lucru, dar plenul poate să decidă.

„Ceea ce dvs. doriţi să faceţi este un semnal de slăbiciune, pentru că este puţin probabil să-şi imagineze cineva că grupul PSD a fost apucat de dor de muncă, în condiţiile în care a bătut vântul în Parlament numai pentru a nu veni cu restructurarea”, a mai spus Turcan.

În replică, Florin Iordache a precizat că, potrivit regulamentului, nu se poate supune la vot decât programul de lucru şi ordinea de zi a plenului de astăzi, aşa cum a aprobat Biroul Permanent.

Deputaţii USR şi PMP Stelian Ion şi Emil Paşcan i-au acuzat pe cei din PSD că le este frică de moţiunea de cenzură.

„Ceea ce încercaţi să faceţi este un artificiu. Nu întâmplător cred că aţi fost desemnat să conduceţi această şedinţă. Ordinea de zi nu există, avem un proiect doar. Dacă nu vă e frică, supuneţi la vot modificarea programului”, a susţinut Stelian Ion.

„Nu ne sfidaţi chiar aşa! Nu ne impuneţi dictatorial o zi pentru moţiunea noastră! Lăsaţi-ne să o votăm când vrem noi! Este scandalos! Roata şi pătrată tot se mai învârte câteodată”, a afirmat şi deputatul PMP.

În acelaşi sens, senatorul liberal Alina Gorghiu a explicat că regulamentul prevede supunerea la vot a modificării programului.

„O să vă rog să faceţi recurs la regulament, sunt articole pe care le puteţi interpreta, dar acestea sunt atât de clare, de evidente, încât nu puteţi să nu supuneţi la vot programul de lucru”, a declarat Gorghiu.

„Dvs. supuneţi acum la vot programul pentru ziua de azi, asta înseamnă că nu avem niciun program sâmbătă. E simplu. Înseamnă că sâmbătă nu avem nimic”, a afirmat, la rândul său, deputatul Victor Ponta.

Florin Iordache a supus la vot programul de lucru al şedinţei Parlamentului de miercuri şi acesta a fost respins.

ORA 15.16 Parlament: A început şedinţa comună în care este citită moţiunea de cenzură

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună pentru citirea moţiunii de cenzură.

Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 392 de parlamentari.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis miercuri, în lipsa reprezentanţilor Opoziţiei, ca dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă, de la ora 11,00.

Moţiunea, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, a fost depusă marţi şi are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Delta Dunării pierde aproape 50 de milioane de euro din PNRR pentru proiecte esențialeSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 4 luni

Delta Dunării pierde aproape 50 de milioane de euro din PNRR pentru proiecte esențiale

Aproape 50 de milioane de euro din PNRR, pierduți pentru Delta Dunării Delta Dunării...

Actualitate acum 6 luni

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscolSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate acum 8 luni

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Mihaela Neagu si Marcel Ciolacu
Actualitate acum 8 luni

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei saleSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puterniceSursă foto: Shutterstock
Actualitate acum 8 luni

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate acum 8 luni

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate acum 8 luni

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate acum 9 luni

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Diana Buzoianu
Actualitate acum 9 luni

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Nicusor Dan
Actualitate acum 9 luni

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate acum 1 an

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate acum 2 ani

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate acum 2 ani

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate acum 2 ani

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate acum 2 ani

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate acum 2 ani

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate acum 2 ani

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate acum 2 ani

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate acum 2 ani

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate acum 2 ani

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate acum 2 ani

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate acum 2 ani

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura