USR București a depus plângere penală pe numele Gabrielei Firea

USR București a depus plângere penală împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, pe care o acuză că, deși știa că la Spitalul Gomoiu s-au efectuat operațiuni și acte ilicite, a omis sesizarea organelor de urmărire penală așa cum prevede legea.

Anunțul a fost făcut de Ana Ciceală, consilier general din partea USR:

Am depus, împreună cu USR București, la DNA, plângerea împotriva Gabrielei Firea. Sesizarea detaliază circumstanțele în care Gabriela Firea și aparatul administrativ au ezitat să pună la dispoziția consilierilor municipali informațiile de interes public din Raportul întocmit de Corpul de Control în urma verificărilor de la Spitalul Gomoiu.

Deși cunoștea situația, raportul și recomandările Corpului de Control, Gabriela Firea și aparatul administrativ nu și-au îndeplinit obligațiile legale și din fișa postului. Concret, deși au luat la cunoștință și au avut indicii că s-au efectuat operațiuni și acte ilicite ce pot atrage răspunderea penală, conducerea Primăriei a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală, așa cum prevede legea.

Dacă nu ar fi avut ceva de ascuns, Gabriela Firea ar fi trebuit să prezinte opiniei publice situația de la Gomoiu. Faptul că nu a făcut-o este un indiciu că întreaga situație ar trebui investigată de procurori.

Plângerea penală împotriva Gabrielei Firea vine după ce săptămâna trecută ziarul Libertatea a dezvăluit că achizțiile făcute la construcția spitalului au fost masiv supraevaluate. Publicația a arătat că opt vase de toaletă instalate la spitalul de copii Gomoiu au fost plătite cu 2.858 de lei bucata, în timp ce au costat, de fapt, 272 de lei.

Spitalul de copii Gomoiu a fost construit cu 48 de milioane de euro, ”dar experții angajați chiar de Primărie în procesul cu constructorul estimează furtul la peste 15 milioane de euro”, potrivit unor surse din Primărie, citate de Libertatea.

Pe lângă cheltuielile supraevaluate, Libertatea publică documente din care rezultă că Fira a cheltuit cu publicitatea pentru un spital peste un milion de euro. Din documente rezultă că Gabriela Firea a dat televiziunilor, radiourilor și site-urilor 5,2 milioane de lei în perioada 15 august – 15 noiembrie ca să promoveze realizarea unui spital unde Corpul de Control al Guvernului a descoperit o fraudă uriașă.

Contractat pentru spitalul de copii Gomoiu a fost semnat pe vremea lui Sorin Oprescu, dar a fost finalizat, recepționat, plătit și inaugurat în mandatul Gabrielei Firea, notează Libertatea. Gabriela Firea, Viorica Dăncilă și Sorina Pintea au participat pe data de 14 mai la imaugurarea noului Spital de copii „Victor Gomoiu”.

Context

”Am construit singurul spital privat de copii, de la Revoluție”, a ținut să amintească Gabriela Firea, deranjată de faptul că în spațiul public se discută mult despre alt spital de copii, cel construit în Berceni din fonduri private de fundația ”Dăruiește viață”.

Zilele trecute, pe Facebook, primarul a distribuit o postare în care ”rivalii” de la ”Dăruiește viață” erau insultați, în termenii următori: ”Astia căcare face ei un spital vrea sa doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luați unu din ăia 35 de milioane euroi donați. Nu așa ați măcănit la teveu, caca luati voi? Sa dea la săraci Pintea! Da mai stati putin caca vine Vladut regele medicamentelor si va da el din aia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marscumanipularile”.

Acest atac, postat de Dana Budeanu și distribuit apoi de primăriță, vine concomitent cu spoturile care rulează pe televiziuni și pe net și în care Gabriela Firea elogiază construcția spitalului Gomoiu.