Vaccinul Oxford-AstraZeneca are o eficiență de 70%

Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca împiedică apariția simptomelor Covid la 70% dintre persoane, potrivit datelor unui studiu clinic efectuat la scară largă, transmite BBC.

Este atât un triumf cât și o dezamăgire după ce vaccinurile Pfizer și Moderna au arătat o rată de protecție de 95%.

Însă, injecția făcută de Oxford și AstraZeneca este mult mai ieftină, mai ușor de depozitat și de transportat către toate colțurile lumii față de celelalte două.

Astfel încât va juca un rol important în combaterea pandemiei, dacă este aprobat de autorități.

Există și date interesante care sugerează că perfecționarea dozei ar putea mări protecția la 90%.

Cercetătorii de la Oxford au efectuat procesul care normal durează 10 ani pentru dezvoltarea unui vaccin în aproape 10 luni.

Guvernul britanic a precomandat 100 de milioane de doze ale vaccinului Oxford, destul cât să imunizeze 50 de milioane de oameni.

Mai mult de 200.000 de voluntari au fost implicați, jumătate în Regatul Unit, restul în Brazilia.

Au existat 30 de cazuri de Covid la oamenii care au primit două doze de vaccin și 101 de cazuri la cei care au primit o injecție falsă.

Cercetătorii au spus că funcționează în 70% dintre cazuri pentru a proteja împotriva Covid.

Când voluntarii au primit două mari doze, protecția a fost de 62%, însă a crescut la 90% când oamenii au primit o doză mai mică urmată de una mai mare. Nu este clar de ce există o diferență.

“Suntem foarte mulțumiți de rezultate”, a declarat, pentru BBC, profesorul Andrew Pollar, principalul investigator al studiului.

El a spus că datele obținute din eficiența de 90% sunt “interesante” și ar putea însemna că “vom avea mult mai multe doze pe care le vom putea distribui”.

Vaccinul este un virus de răceală obișnuit modificat genetic care a fost folosit pentru a infecta cimpanzei.