VIDEO | Capsula SpaceX „Endeavour” s-a cuplat cu succes la Stația Spațială Internațională

Capsula SpaceX Crew Dragon, botezată „Endeavour” de către cei doi astronauți NASA aflați la bord – Bob Behnken și Doug Hurley, s-a cuplat la Stația Spațială Internațională aflată pe orbită în jurul orei 17:30 (ora României).
Cei doi astronauți au intrat pe Stația Spațială Internațională la ora 20:22.
Misiunea, începută cu lansarea de succes de sâmbătă, a marcat o premieră istorică în colaborarea dintre administrația americană și zona privată.
VIDEO:
20:27 Echipajul de pe Stația Spațială Internațională și cei doi astronauți de pe capsula SpaceX s-au reunit la bordul ISS.
Echipajul întregit a susținut o mini-conferință de presă.

20:22 Cei doi astronauti au intrat pe ISS!

20:02 S-a deschis și ultima trapă dintre capsulă și ISS.

19:38 Trapa din partea ISS a fost deschisă. Urmează în următoarele minute și deschiderea trapei de pe capsulă.
19:02 Cei doi astronauți se pregătesc să deschidă trapa capsulei și să intre în Stația Spațială Internațională.
18:10 Capsula SpaceX s-a cuplat cu succes la ISS și cu instrumentele și conexiunile fizice. Echipajul capsulei a făcut un test de comunicații cu solul prin intermediul echipamentelor de pe ISS.
Foto: Trapa capsulei SpaceX văzută din interiorul ISS.

17:37 Urmează o serie de teste de presurizare și de etanșeitate. Echipajul din capsulă se va dezbrăca de costumele spațiale până la momentul deschiderii trapei dintre capsulă și ISS.
17:30 Capsula Endeavour s-a cuplat cu succes la ISS!