- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
VIDEO | Dezbaterea finală Trump-Biden
Ultima dezbatere dintre Joe Biden și Donald Trump, care s-a desfășurat în această dimineață în Nashville, statul Tennessee, a fost una mult mai aplicată și mai decentă decât precedenta, criticată pentru jignirile pe care și le-au adus cei doi candidați.
Moderatoarea Kristen Welker a avut posibilitatea să oprească microfonul candidatului care-și întrerupe adversarul, dar nu a avut nevoie să apeleze la această măsură. Mai jos, principalele momente ale dezbaterii.
Cum a fost gestionată pandemia COVID-19 în Statele Unite
După cum era de așteptat, primul subiect al întâlnirii dintre cei doi candidați a fost modul în care a fost gestionată pandemia de coronavirus în Statele Unite. Joe Biden l-a criticat pe actualul președinte pentru răspunsul pe care administrația sa l-a avut în ceea ce privește pandemia (SUA au înregistrat până acum peste 8 milioane de cazuri și 223 de mii de morți).
În replică, Donald Trump a răspuns că este vorba despre o pandemie globală, toată lumea suferă, și „că trebuie să învățăm să trăim cu ea”. „Oamenii învață să trăiască și să moară cu ea. Nu avem de ales”. Președintele în funcție a mai spus că pandemia nu se va sfârși prea curând.
Biden a declarat: “Le spui oamenilor că este periculos acum? Ce ar trebui să facă în legătură cu pericolul? Și spui că nu îmi asum responsabilitatea.”
În ceea ce privește măsurile de siguranță sanitară, Donald Trump și-a arătat aversiunea față de viitoarele măsuri de tip lockdown, susținând ideea că “We can’t close our nation” („Nu putem închide țara”). Actualul președinte a susținut că ar trebui protejate mai degrabă persoanele vulnerabile și a criticat guvernatorii democrați care au fi apelat la măsuri de „lockdown nejustificate”.