Violonistul rus Maxim Vengerov a susţinut un recital la finalul Şcolii de Vară Cantus Mundi Bucureşti

Unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti ai tuturor timpurilor, celebrul Maxim Vengerov, a sosit special la Bucureşti pentru a-i cunoaşte pe absolvenţii primei Şcoli de Vară Cantus Mundi Bucureşti.

Proiectul, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Programul Naţional Cantus Mundi, cu sprijinul PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive, s-a desfăşurat în perioada 9 iulie – 1 august, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Timp de o lună, peste 300 de copii au beneficiat gratuit de o programă culturală complexă, structurată sub forma unor ateliere de specialitate: cor, actorie, percuţie, improvizaţie, dezvoltare personală, mişcare scenică şi jocuri. Cele peste 1.000 de ore de atelier au fost susţinute de nume sonore în domeniul muzical, artistic şi educaţional, printre aceştia aflându-se Anna Ungureanu – dirijorul celebrului cor Madrigal, percuţionistul Zoli Toth sau cântăreaţa de jazz Irina Sârbu.

Închiderea oficială a cursurilor de vară a fost marcată de o întâlnire extrem de emoţionantă, atât cu iniţiatorul programului Cantus Mundi – dirijorul de anvergură internaţională Ion Marin, cât şi de Maxim Vengerov, care a susţinut un mini-recital pentru publicul alcătuit din cei peste 300 de elevi ai Şcolii de Vară Cantus Mundi Bucureşti. Întreaga asistenţă a fost impresionată de talentul marelui violonist şi deopotrivă de naturaleţea, generozitatea şi umorul său, copiii şi profesorii lor aplaudând minute în şir muzica, dar şi poveştile emoţionante împărtăşite de Maxim Vengerov, care a apărut pe scena Universităţii de Muzică Bucureşti purtând tricoul şi şapca inscripţionate cu însemnele Cantus Mundi. Maxim Vengerov s-a remarcat pe scenă atât ca solist, cât şi ca dirijor, colaborând cu mari orchestre ale lumii precum London Symphony Orchestra, Berlin Philharmonic sau Chicago Symphony Orchestra. În 1997 a devenit primul artist de muzică clasică denumit Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei de către UNICEF.

Fiecare apariţie pe scenă cu Ion Marin este o mare bucurie pentru mine. Împărtăşim aceleaşi valori. Când m-a rugat să vin să cânt pentru copiii din Programul Cantus Mundi am acceptat imediat, chiar dacă la acel moment eram în vacanţă cu familia mea. Ei înţeleg iubirea mea pentru muzică şi faptul că orice activitate în legătură cu aceasta este importantă pentru mine”, a declarat violonistul Maxim Vengerov.

Prezenţa bunului meu coleg şi prieten Maxim Vengerov este pentru Cantus Mundi o recunoaştere mai mare decât orice decoraţie posibilă. Unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii a venit pentru această idee la Bucureşti şi acesta este doar primul pas, pentru că mulţi dintre artiştii cu care colaborez au aflat despre Cantus Mundi, ştiu despre acest program şi sper să avem ocazia, pe parcursul lunilor şi anilor următori să vedem la Bucureşti artişti care vor veni să le cânte copiilor din Programul Cantus Mundi”, a declarat dirijorul Ion Marin, fondatorul Programului Naţional Cantus Mundi.