A murit Philip Roth, unul dintre cei mai mari scriitori americani

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, a decedat, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani, a anunţat agentul scriitorului, potrivit site-ului agenţiei de ştiri The Associated Press.

Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură. Însă, autorul a primit un număr impresionant de premii literare, inclusiv Pulitzer pentru „Pastorala americană/ American Pastoral” (1997).

Scriitorul a decedat marţi spre miercuri noapte, într-un spital din New York, în urma insuficienţei cardiace congestive.

În urmă cu patru ani, Philip Roth a confirmat faptul că nu va mai scrie romane şi că se va retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat postului BBC. Cu 18 luni înainte, Roth uluise comunitatea literară în momentul în care a declarat pentru publicaţia franceză Les Inrockuptibles că a decis să pună capăt carierei sale de scriitor.

Am ajuns la punctul terminus. Nu mai exista nimic pentru mine despre care aş fi putut să scriu„, spunea scriitorul american.

Mă concentrez asupra serioasei sarcini care constă în a nu face nimic. Am avut parte de momente foarte bune în timpul ultimilor trei sau patru ani. Acum, când nu mai scriu, vreau doar să pălăvrăgesc„, a spus romancierul american.

Opera narativă a lui Philip Roth aparţine marii tradiţii literare americane, urmând linia trasată de Dos Passos, Scott Fitzgerald, Hemingway, Faulkner, Bellow şi Malamud. El este considerat scriitorul cel mai reprezentantiv din ceea ce se numeşte Şcoala Evreiască din literatura americană.

Născut în oraşul Newark, din statul american New Jersey, în anul 1933, Philip Roth a debutat la vârsta de 26 de ani cu romanul „Goodbye, Columbus”. În 1969, Philip Roth a lansat controversatul roman „Complexul lui Portnoy/ Portnoy’s Complaint”, graţie căruia a devenit celebru pe plan mondial, printr-o descriere aproape grafică a sexualităţii personajelor sale.

Romanul său „Pata umană/ The Human Stain”, din 2000, a fost adaptat pentru marele ecran şi i-a avut în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.

În 1998 i-a fost decernată, la Casa Albă, Medalia Naţională pentru Arte/ National Medal of Arts, iar în 2002, Medalia de Aur pentru Ficţiune/ Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincţie a Academiei Americane, decernată anterior unor autori precum John Dos Passos, William Faulkner şi Saul Bellow. A câştigat National Book Award, de două ori, precum şi PEN/Faulkner Award şi National Book Critics Circle Award. În 2005, volumul său „Complotul împotriva Americii” a primit premiul Societăţii Istoricilor Americani şi a fost declarat cel mai bun roman al anului de New York Times Book Review, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek.

În Marea Britanie, „Complotul împotriva Americii” a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, ocazie cu care Roth a devenit primul scriitor din istoria de 49 de ani a acestui premiu care îl câştigă pentru a doua oară. Philip Roth este, de asemenea, cel de-al treilea scriitor american în viaţă a cărui operă a fost publicată într-o ediţie completă şi definitivă de Library of America.

Printre cele mai cunoscute volume scrise de Philip Roth se numără: „Viaţa mea de bărbat”, „Umilirea”, „Fantoma iese din scenă”, „Pastorala americană”, „Indignare”, „Operaţiunea Shylock”, „Povestea lui Orisicine”, „Sânul”, „Complotul împotriva Americii”, „Animal pe moarte”, „Complexul lui Portnoy”, „M-am măritat cu un comunist”, „Pata umană”.

Ultimele cărţi ale lui Roth – „Everyman”, „Indignation”, „The Humbling” şi „Nemesis” – au fost lucrări scurte, adesea concentrate pe temele îmbătrânirii, declinului fizic, depresiei şi morţii.

Anunțuri publicitare