Reprezentanţii Sanitas au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, care vor fi acordate începând cu 1 august, în urma...
Camera Deputaţilor a votat miercuri, în calitate de for decizional, cu 215 voturi „pentru”, 3 „împorivă” şi 49 abţineri, legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, cu...
Modificările nocive la Legea spațiilor verzi, care permit betonarea spațiilor verzi retrocedate, vor intra la vot, miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Acestea au fost puse ieri,...
Osemintele umane găsite în munții din California au fost confirmate ca aparținând actorului britanic Julian Sands, care a dispărut în timpul unei drumeții în luna ianuarie....
Compania aeriană Dan Air anunţă că va continua programul de zbor adaptat condiţiilor oferite în prezent de către Aeroportul din Braşov. Compania precizează că Aeroportul Braşov...
Statele membre ale UE au aprobat, luni, pachetul de sprijin în valoare de 100 de milioane euro pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia,...
Poliţiştii ploieşteni au efectuat, marţi dimineaţă, percheziţii în dosare de proxenetism, tâlhărie calificată în formă continuată şi furt calificat din locuinţe, nouă persoane urmând să fie...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, luni seară, că orice încercare de revolă sau şantaj va eşua în Rusia. El s-a adresat luptătorilor Wagner, cărora le-a...
Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, referindu-se la varianta creşterii TVA, că trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce. „Atunci...
Performance-ul LUCKY DUST este prezentat în premieră publicului din România pe 28 și 29 iunie 2023 la Timișoara, la Centrul Cultural FABER (de la ora 20:00, Splaiul Peneș Curcanul 4-5,...