Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Anchetă în Atena, procurorii cred că unele incendii au fost puse intenționat

Actualitate 09:16

Este din nou cod portocaliu de caniculă, în mare parte din Grecia. Flăcările au reînviat în peninsula Peloponez în regiunile Arcadia și Elida, în zona Olimpiei antice. Cu toate eforturile de până acum, continuă să ardă și o zonă muntoasă din regiunea Focida. Procurorii de la Curtea Supremă din Atena au deschis o anchetă, deoarece cred că unele dintre focuri au fost aprinse intenționat. La Atena, sute de oameni au protestat față de modul în care guvernul a gestionat criza incendiilor.

Trei oameni au murit în incendiile din această vară, din Grecia. Flăcările au distrus 370.000 de hectare de vegetație, o suprafață de trei ori mai mare decât media anuală din ultimele două decenii.

În partea de nord a insulei, flăcările aici continuă să progreseze necontrolat, în ciuda eforturilor pompierilor. Foarte multe obiective turistice au fost înghițite de foc.

În calea incendiului s-a aflat și localitatea Pefki, de pe țărmul nordic al Eviei. Sute de turiști și localnici au fost evacuați cu feribotul, deoarece drumurile erau blocate. Vaporul a ancorat chiar pe plajă, pentru ca oamenii și mașinile să poată urca la bord.  Deasupra lor, cerul era portocaliu, iar soarele nu se mai vedea – o imagine care pare desprinsă dintr-un film de groază.

Efectul incendiilor se vede clar din satelit – partea nordică a insulei Evia este maro, deoarece focul a pârjolit toată vegetația.

Premierul Greciei a recunoscut că statul nu a fost la înălțimea așteptărilor, dar a promis ajutor celor care au avut de suferit. Guvernul a creat un fond special de 500 de milioane de euro din care vor fi plătite compensații.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Deși am făcut tot ce a fost omenește posibil, în multe cazuri nu a fost suficient deoarece am dat o luptă inegală cu natura.”

În Atica a început evaluarea pagubelor la locuințele, spațiile comerciale și clădirile publice afectate de incendii.

Oamenii sunt supărați pe autorități. Ei acuză că nu au primit ajutor nici de la guvern, nici de la vreun partid politic.

„Furie, asta este tot ce simt, spune o femeie”.

„Dacă nu există niciun plan de prevenție pentru păduri, dacă pădurea nu este curățată… Eu nu sunt pădurar, dar cred că trebuie să existe niște măsuri de prevenție, nu să faci ceva abia după ce se întâmplă”, afirmă un bărbat.

Câteva sute de oameni s-au adunat în fața Parlamentului din Atena să protesteze față de modul în care guvernul a gestionat criza incendiilor care au distrus pădurile și proprietățile din toată țara.

Televiziunile și rețelele de socializare sunt pline de comentariile furioase ale grecilor despre faptul că nu au fost suficiente dotări și efective de pompieri care să combată incendiile. După un deceniu de austeritate, și serviciile de urgențe sunt grav slăbite. Sindicatele spun că este nevoie urgentă de cel puțin 5.000 de pompieri.

În Grecia au izbucnit aproape 600 de incendii în doar câteva zile.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...