- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat Cristian Ghinea (USR)
- Explozie lângă Isfahan, Iran: zboruri suspendate și apărare anti-aeriană activată
- Curtea de Apel București validează conducerea PMP: Eugen Tomac rămâne președinte
- CSM Corona Braşov a câştigat Campionatul Naţional de hochei
- Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București
Balerina Alina Cojocaru a anunţat că este însărcinată, la împlinirea vârstei de 36 de ani
O veste minunată vine din partea cuplului Alina Cojocaru – Johan Kobborg: cei doi balerini vor fi părinţi, iar acest fapt a fost anunţat neoficial chiar în ziua în care românca a împlinit 36 de ani.
Chiar dacă cei doi viitori părinţi au fost cât se poate de discreţi, informaţia a fost transmisă de cea mai importantă publicaţie italiană dedicată baletului, „Danza & Danza”. „Felicitări şi mult noroc Alinei Cojocaru şi lui Johann Kobborg, care tocmai au anunţat că vor avea primul lor copil! Marea familie internaţională a dansului va fi din ce în ce mai mare!”, au comentat jurnaliştii italieni.
După anunţul veştii conform căreia în cursul acestui an va deveni mămică, Alina Cojocaru s-a văzut nevoită să îşi anuleze turneul pe care ar fi urmat să îl facă în Japonia.
Balerina Alina Cojocaru este considerată drept una dintre cele mai bune balerine ale lumii din toate timpurile, aflându-se în topurile celor mai importante publicaţii de specialitate. S-a născut pe 27 mai 1981, la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, începând de la vârsta de 9 ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării bursei Premiului Lausanne.