Încarcă acum

CCR respinge contestația AUR la legea de majorare a taxelor

Judecătorii constituționali au validat pachetul de măsuri fiscal-bugetare al Guvernului, deschizând calea pentru aplicarea noilor taxe și reglementări de la începutul anului viitor.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, obiecţia de neconstituţionalitate depusă de senatori ai Alianţei pentru Unirea Românilor împotriva Legii privind redresarea şi eficientizarea resurselor publice. Actul normativ, unul dintre cele mai importante pentru strategia fiscală a Executivului, prevede majorarea unor taxe și impozite – pe locuinţe, terenuri, maşini, dividende și chiar tarife pentru colete – măsuri pe care Guvernul intenționa să le implementeze de la începutul anului viitor.

Decizia CCR vine după un traseu legislativ complicat. Legea fusese contestată anterior, iar judecătorii declaraseră neconstituţională doar prevederea legată de utilizarea testului poligraf. Parlamentul a reexaminat actul normativ și l-a transmis din nou la promulgare, însă AUR a depus o nouă sesizare, ceea ce a dus la stabilirea unui termen pentru 21 ianuarie 2026. În contextul presiunilor bugetare și al dorinței Guvernului de a aplica rapid măsurile fiscal-bugetare, Executivul a solicitat preschimbarea termenului. CCR a acceptat, stabilind noul termen pentru 10 decembrie 2025, dată la care a respins definitiv contestația.

Legea instituie un pachet amplu de reforme menite să eficientizeze utilizarea resurselor publice, vizând restructurarea facilităților fiscale devenite inutile, ajustarea taxelor locale și introducerea unor noi reglementări pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit. Totodată, actul normativ urmărește folosirea riguroasă a fondurilor alocate serviciilor publice gestionate de autoritățile centrale și locale.

Guvernul își asumase răspunderea pe acest proiect în fața Parlamentului la 1 septembrie 2025, subliniind caracterul urgent al reformelor într-o perioadă marcată de deficit bugetar excesiv. După reexaminarea cerută de președintele României, legea a revenit în procesul de control constituțional, dar decizia de astăzi a CCR clarifică situația și permite Executivului să pregătească aplicarea noilor măsuri de la începutul anului viitor.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura