Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Ce legătură este între antiperspirante și apariția cancerului mamar

Actualitate 09:05

Dezbaterea veche de zeci de ani privind posibilitatea ca antiperspirantele să ducă la apariţia cancerului la sân a fost reaprinsă în comunitatea ştiinţifică odată cu publicarea a două noi studii. În timp ce unele studii din trecut au afirmat că nu există nicio legătură între aluminiul utilizat în deodorante şi cancerul la sân, două noi cercetări au confirmat efectele toxice ale sărurilor de aluminiu prezente în deodorante şi potenţialul lor cancerigen asupra celulelor mamare, scrie Euronews.

Studiile au fost realizate de un grup de cercetători de la Fondation des Grangettes şi de la Centre d’Onco-Hématologie, în colaborare cu Universitatea din Oxford şi conduse de oamenii de ştiinţă elveţieni André-Pascal Sappino şi Stefano Mandriota. Cercetătorii au efectuat o serie de teste pe celule de hamster şi au demonstrat că celulele mamiferelor, inclusiv cele din glanda mamară, atunci când sunt expuse in vitro la săruri de aluminiu, „au încorporat rapid acest metal”.

Studiile au arătat că, la 24 de ore de la expunere, în aceste celule a apărut o instabilitate genomică sub forma unei alterări a structurii şi a numărului de cromozomi.

Studiile au precizat că acest fenomen a fost observat în timpul transformărilor maligne cauzate de agenţi cancerigeni dovediţi şi, prin urmare, „confirmă potenţialul cancerigen” al aluminiului asupra celulelor mamare.

Cancerul mamar, cel mai răspândit cancer din lume

Până la sfârşitul anului 2020, au fost depistate 7,8 milioane de femei care trăiesc cu un diagnostic de cancer la sân pus în ultimii cinci ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Cancerul la sân nu este o boală transmisibilă sau infecţioasă, iar motivele pentru care se dezvoltă nu sunt pe deplin înţelese.

OMS spune că aproximativ jumătate din cazurile de cancer la sân se dezvoltă la femeile care nu au niciun factor de risc identificabil, în afară de sex (feminin) şi vârstă (peste 40 de ani).

Anumiţi factori cresc riscul de cancer la sân, printre care se numără vârsta, obezitatea, consumul nociv de alcool, istoricul familial de cancer la sân, istoricul de expunere la radiaţii, consumul de tutun şi terapia hormonală postmenopauză.

Noile studii spun că observaţiile, pentru prima dată, identifică o substanţă chimică din mediul înconjurător care ar putea fi responsabilă de creşterea incidenţei cancerului la sân.

Studiile subliniază, de asemenea, că incriminarea sărurilor de aluminiu în carcinogeneza sânului aminteşte de istoria azbestului şi că sărurile de aluminiu nu sunt folosite doar în deodorantele antiperspirante, ci şi în alte produse cosmetice, cum ar fi produsele de protecţie solară.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 2 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 2 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...