Christian Badea revine la Filarmonica „George Enescu”

Christian Badea, artist român de faimă internaţională, are o impresionantă carieră pe scenele celor mai prestigioase săli de concerte şi opere din Europa, America de Nord, Asia şi Australia. Dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“ din 2012, Christian Badea revine la Bucureşti cu două concerte excepţionale, programate consecutiv pe 19, 20 şi, respectiv, pe 26 , 27 aprilie 2018.

În programul celor două concerte, conduse de Christian Badea, sunt cuprinse lucrări de Beethoven, Rahmaninov, Haydn, Mozart şi Richard Strauss. Solişti vor fi pianista Luiza Borac şi cornistul Martin Owen.

Pe 19 şi 20 aprilie, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va avea în program capodoperele: Imperialul de Ludwig van Beethoven, şi Simfonia nr. 2, în mi minor, op. 27 de Serghei Rahmaninov. Solistă va fi pianista Luiza Borac.

Pe 26 şi pe 27 aprilie, programul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” va fi alcătuit din lucrări semnate de Joseph Haydn – Te Deum pentru Maria Tereza, de Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 4, în mi bemol major, pentru corn şi orchestră, KV 495, şi de Richard Strauss – Simfonia Alpilor. Solist va fi Martin Owen, cornist recunoscut pe plan internaţional, iar Corul Filarmonicii „George Enescu” va fi condus de Iosif Ion Prunner.