Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Cum se va sfârși pandemia? Medicul Adrian Marinescu: „Cam două luni o să fie grele de-acum”

Actualitate 09:05

Noile date care vin de la Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite și care arată că persoanele vaccinate nu se îmbolnăvesc și nu transmit virusul sunt veștile bune de care aveam nevoie în pandemie, consideră doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”. Faptul că, în ciuda acestor vești bune, se recomandă totuși păstrarea unor măsuri de prevenție are o logică, pentru că vrem să închidem pandemia, spune medicul.

„Pandemia nu se închide precum o ușă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez și am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp – n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate și lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, a arătat, miercuri seara, la Digi24, medicul infecționist.

„Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă și probabil că 70 la sută din populația globului va fi imunizată și atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. Lucrurile nu se pot închide dintr-odată. Altfel spus, închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2. Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranță nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, a explicat medicul Adrian Marinescu.

Un orizont de timp pentru aceasta este însă greu de indicat, pentru că depinde de niște factori dinamici. „Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a punctat Adrian Marinescu.

„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 săptămâni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 săptămâni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 săptămâni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 săptămâni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 săptămâni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 săptămâni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 săptămâni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 săptămâni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 10 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 1 an ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...